Olimpiu Moruțan, reacție emoționantă după ce s-a vindecat de COVID-19. „O perioadă plină de stres și emoții!” | FOTO

Olimpiu Vasile Morutan in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Arges, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, duminica 20 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Olimpiu Moruțan a oferit o primă reacție emoționantă după ce s-a vindecat de COVID-19, iar mijlocașul a transmis că este cu gândul la derby-ul care are loc sâmbătă.

Olimpiu Moruțan și Iulian Cristea sunt ultimii doi jucători de la FCSB care s-au vindecat de noul coronavirus, iar mijlocașul transferat de la FC Botoșani a postat un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram.

Reacția emoționantă a lui Olimpiu Moruțan după ce s-a vindecat de COVID-19

Mai mult, internaționalul român U21 a transmis că este pregătit să se alăture coechipierilor săi și este cu gândul la derby-ul pe care FCSB îl va juca sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00, cu Dinamo București, în etapa 6 din Liga 1.

„Ultima perioadă de timp a fost una foarte dificilă, plină de stres și emoții, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am depășit-o. În urma ultimei testări am ieșit negativ la COVID-19 și de mâine sunt apt să încep pregătirile cu echipa.

Sâmbătă ne așteaptă un meci greu, dar sunt nerăbdător să mă alătur colegilor mei pe teren și sunt încrezător că vom da tot ce avem noi mai bun pentru a obține o victorie.

Mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine și mi-ați transmis gânduri bune. Aveți grijă de voi și puneți sănătatea pe primul loc”, a scris Olimpiu Moruțan pe contul său de Instagram.

FCSB, derby cu Dinamo în etapa a 6-a

FCSB – Dinamo București se joacă sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 21.00, pe Arena Națională, în etapa a 6-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021. Partida va fi Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.

  • 800.000 de euro este cota lui Olimpiu Moruțan, conform transfermarkt.com
  • 21 de ani are Olimpiu Moruțan
  • 331 de minute a jucat Olimpiu Moruțan în sezonul 2020 – 2021, dintre care 132 în preliminariile Europa League
  • 1 gol a înscris mijlocașul în Liga 1, sezonul 2020 – 2021
Publicat: 01 10. 2020, 19:49
Actualizat: 01 10. 2020, 19:51