Reacția dură a galeriei dinamoviste împotriva unuia dintre posibilii înlocuitori ai lui Florin Bratu: „Suntem împotrivă” | FOTO

Cei din PCH, galeria roș-albă, au anunțat că nu sunt de acord ca Dan Alexa să preia postul lui Florin Bratu. Acutualul antrenor al nou promovatei în Liga 1 Betano, Dunărea Călărași, a jucat în „Ștefan cel Mare”, dar a avut mai multe conflicte cu fanii de-a lungul timpului.

Șefii vor avea o întâlnire cu Florin Bratu, antrenorul urmând cel mai probabil a fi demis din cauza rezultatelor nefaste, ultimele trei etape însemnând tot atâtea eșecuri, iar ca posibili înlocuitori sunt Claudiu Niculescu, liber de contract, și Dan Alexa, omul care stă pe banca echipei din Călărași, Dunărea. Primul e favoritul fanilor, în timp ce „Chirurgul”, deși a evoluat în tricoul alb-roșu, nu este pe placul galeriei.

Conflictul dintre cele două părți e de durată. În 2006, enervați de prestația din teren, fanii au vopsit mașinile jucătorilor, ținta fiind și Dan Alexa. El a ales să se despartă de Dinamo și a ales să joace la Timișoara, echipă pe care a și preluat-o ca antrenor mai târziu. La un meci direct, el și suporterii echipei din București au intrat într-un conflict verbal dur.

„Suntem împotriva numitului Dan Alexa!”, e mesajul de acum al celor din PCH.

 

Publicat: 22 09. 2018, 11:04
Actualizat: 22 09. 2018, 11:05