Reacția antrenorului de la Dinamo acuzat că a agresat un copil în vestiar: „Plângerea penală a fost retrasă când tatăl a aflat exact ce s-a întâmplat”. Ce spune conducerea Liceului „Mircea Eliade” | EXCLUSIV

Antrenorul Marius Gogoașă, cel care a fost acuzat că a bruscat un copil, a oferit o reacție detaliată despre ce s-a întâmplat pe 2 octombrie 2022 la meciul de la Chiajna. ProSport a scris azi despre un incident dintre un antrenor și un puști de 16 ani.

Reacția antrenorului de la Dinamo acuzat că a agresat un copil în vestiar: „Plângerea penală a fost retrasă când tatăl a aflat exact ce s-a întâmplat”. Ce spune conducerea Liceului „Mircea Eliade” 

În cabina puștilor roș-albi s-ar fi declanșat o furtună nemaivăzută. Antrenorul Marius Gogoașă ar fi intrat vijelios în încăpere și ar fi început să strige nervos la copiii de 15-16 ani.

”Dintr-o dată, când a ajuns în dreptul lui Alexandru Știrbu, s-a năpustit asupra lui și l-a luat efectiv la bătaie. I-a cărat o căruță de palme peste față, peste cap, pe unde apuca, în timp ce-l jignea și-l amenința.

Băiatul s-a strâns ca un arici pe bancă pentru a mai para din loviturile lui Gogoașă, dar n-a putut să facă mare lucru, fiindcă antrenorul era literalmente dezlănțuit.

A fost o ieșire nervoasă din punct de vedere tactic. Fotbalistul s-a supărat ulterior și n-a vrut să mai intre pe gazon repriza a doua, și-a luat hainele și a plecat acasă”, a declarat sursa pentru Prosport.

Ce spune antrenorul: „Nu am reacționat violent fizic, eu am ridicat tonul la jucători”

După apariția articolului, antrenorul Marius Gogoașă a dorit să mai vină cu câteva informații în plus.

„Regret că m-am enervat atât de tare la un meci în care n-am avut rezerve, am fost doar 11. Atacantul a trecut în poartă și am avut 1-0 până în minutul 43 și am primit două goluri. Eram foarte nervos. 

Nu am reacționat violent fizic, eu am ridicat tonul la jucători. Asta fac zi de zi, așa e felul meu, jucătorii s-au obișnuit. Dar nici vorbă să-l lovesc sau măcar să-l ating. Eu l-am îmbărbătat, l-am încurajat.

În seara acelui incident tatăl copilului, după ce puștiul a exagerat cu povestirea, m-a sunat și m-a certat, ulterior făcând o plângere penală. Când a aflat, la câteva zile, cum s-a întâmplat evenimentul de la ceilalți copii, și-a retras acea plângere

Marius Gogoașă

A existat si o cercetare în care s-a constatat că nu s-a întâmplat nimic notabil. Am vorbit și comunic acum cu tatăl copilului, avem o relație normală.

Apoi acea poveste cu psihologul este altfel, copilul a avut la Dinamo un mental coach, cum au avut și ceilalți coechipieri, n-are nicio legătură cu evenimentul”, a declarat antrenorul pentru ProSport.

Care e reacția de la directorul de la Mircea Eliade?

Directorul adjunct de la ”Mircea Eliade”, Ion Toma, a comentat:

”Dacă lucrurile au stat într-adevăr așa, sunt șocat că s-a întâmplat un asemenea incident. Sunt și eu antrenor, profesor, mi se pare inacceptabil să apelezi la violență.

Mai ridici tonul, asta da!, dar să lovești sau să jignești e de neconceput.

Eu am discutat însă cu Marius Gogoașă, care mi-a spus că nu s-a atins de băiatul respectiv. Și-a dat cuvântul de onoare că nu a existat acest eveniment și că puștiul respectiv a exagerat situația în relatarea pe care a făcut-o tatălui”.

Cum liceul la care activează antrenorul se află sub tutela Ministerului Educației, ProSport a solicitat un punct de vedere și dinspre această instituiție. Răspunsul a venit prin Elena Ștefan de la biroul de presă al Inspectoratului Școlar București:

”Am luat și noi act de acest incident. El s-a petrecut însă într-un club care nu are nicio legătură cu Ministerul Educației, la Dinamo, și nici nu există vreo sesizare punctuală la Eliade vizavi de cazul respectiv.

Prin urmare, nu avem nicio autoritate asupra evenimentului evocat”.

Publicat: 17 02. 2023, 15:17
Actualizat: 17 02. 2023, 15:56