Răzvan Lucescu, sfaturi pentru Dan Petrescu. „Nu trebuie să ne lăsăm dominați de frustrări!” Ce zice despre posibilitatea ca „Bursucul” să ajungă în Arabia Saudită

Răzvan Lucescu i-a transmis o serie de sfaturi lui Dan Petrescu, toate acestea după ce Neluțu Varga a decis să îl dea afară pe „Bursuc”.

Neluțu Varga a anunțat că renunță la serviciile lui Dan Petrescu după ce CFR Cluj a fost eliminată din șaisprezecimile Cupei României, iar Răzvan Lucescu i-a transmis fostului internațional român să treacă peste aceste momente dificile.

Antrenorul lui Al Hilal crede că Dan Petrescu o să ajungă să aibă succes în momentul în care nu o să mai aibă frustrări.

Răzvan Lucescu, sfaturi pentru Dan Petrescu

„Îmi e greu să vorbesc despre echipele care sunt aici și despre antrenorii români pe care-i cunosc. Antrenorul lui Al Nassr e deosebit. A pierdut cu noi, dar asta nu înseamnă că e slab. Îmi e greu să vorbesc ce o să fie și dacă o să fie. 

Asta e viața noastră a antrenorilor. Trecem prin frustrări foarte mari, dar așa ajungem la succes. Nu trebuie să ne lăsam dominați de frustrări”, a spus Răzvan Lucescu pentru Pro X.

Dan Petrescu a luat 3 titluri cu CFR Cluj

Dan Petrescu a ajuns pentru prima dată pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj pe 10 iunie 2017, dar a stat la gruparea din Gruia până pe 5 iunie 2018, atunci când a plecat la GZ Hengfeng. După ce a retrogradat în liga a 2-a din China, Dan Petrescu s-a despărțit de asiatici și a revenit la CFR Cluj pe 22 martie 2019.

„Bursucul” a câștigat cu CFR Cluj trei titluri consecutive (2017-2018, 2018-2019 și 2019-2020) și a calificat echipa de două ori în grupele Europa League.

  • 37 de meciuri a stat Dan Petrescu pe banca tehnică a CFR-ului în mandatul din iunie 2017 – iunie 2018
  • 83 de meciuri a condus-o „Bursucul” pe campioana României între martie 2019 – noiembrie 2020
Publicat: 30 11. 2020, 13:00