Războiul peluzelor. PS.97 și PCH pregătesc un adevărat show în Bănie. Câți dinamoviști sunt așteptați pe „Ion Oblemenco”

Bănia este deja un adevărat vulcan, iar luni seară, de la ora 21:30, U Craiova și Dinamo vor juca un meci așteptat cu sufletul la gură de iubitorii celor două formații.

Fotbalul românesc a câștigat prin revenirea în prima ligă a două dintre echipele de mare tradiție de la noi din țară, U Craiova 1948 și Rapid, iar suporterii numeroși din tabăra celor două echipe deja au făcut spectacol în tribune la meciurile jucate până acum de formațiile lor favorite.

Spectacolul o să fie garantat în peluze și luni seară, atunci când în Bănie se vor întâlni U Craiova și Dinamo. Aceste două formații sunt încurajate de două dintre cele mai puternice galerii din România. Peluza Sud 97 și PCH.

Războiul peluzelor. „Se impune o atmosferă de poveste pentru a readuce aminte patrupedelor cum este să joci în compania Universității Craiova!”

Însă, războiul dintre cele două galerii a început deja, iar primii care au punctat au fost ultrașii din Bănie, cei care printr-o postare făcută pe pagina oficială, Peluza Sud 97, au transmis următorul mesaj:

„CRAIOVA BATE dinamo!
 
A venit momentul! După 10 ani, Știința joacă primul meci de la revenirea în Liga 1 pe Central. Sorții au decis ca acest meci de gală să îl disputăm chiar împotriva câinilor, fapt ce impune o atmosferă de poveste pentru a le readuce aminte patrupedelor cum este să joci în compania Universității Craiova!
Adunarea este strigată luni, începând cu ora 18:00, în Centrul Vechi, punct de unde vom pleca organizat către stadion. Toată lumea este așteptată în negru și cu motivația de a cânta pe tot parcursul meciului!
                                                        (Ultrașii din Peluza Sud 97)
Cum bine știți, pentru a intra pe stadion este necesară prezentarea unui act doveditor al vaccinării sau testării negative. Testele antigen rapide se pot efectua la clinica VitaPlus, punctul special amenajat pentru membrii Peluzei Sud fiind cel de pe Str. România Muncitoare nr.3, prețul unui test fiind de 25 lei.
E momentul nostru! Înainte Sud!”

„Câinii” nu s-au lăsat mai prejos. „Va fi o deplasare memorabilă!”

De partea cealaltă, ultrașii din Peluza Cătălin Hîldan au oferit detalii despre deplasarea din Bănie pe pagina lor de facebook. Au anunțat că vor ajunge la partida de pe „Ion Oblemenco” peste 800 de fani.

„UPDATE – deplasare Craiova, luni, 26 iulie
Informatii complete si importante:
Peste 800 de CAINI vom fi prezenti la Craiova! In urma numarului foarte mare de cereri, tocmai am suplimentat numarul de autocare. Acum, 10 autocare de peste 55 de locuri fiecare ne stau la dispozitie. Multumim, www.winner.ro, pentru implicare si ajutor!
Pretul este de 40 Lei / persoana (cu biletul la meci inclus) sau 30 Lei / persoana (fara bilet la meci, daca l-ati luat deja).
De asemenea, am pus biletele in vanzare, la casele de la Dinamo, pentru cei care merg in deplasare cu masinile personale sau alte mijloace de transport, dupa cum urmeaza:
Vineri, 15:00-18:00
Sambata, 12:00-20:00
Duminica, 12:00-18:00
Luni, 12:00-15:30
Pretul unui bilet este 10 Lei.
Pentru cei care ajung direct la Craiova si nu au bilet, le vom da la intrarea in sectorul nostru, incepand cu ora 19:30. Avem pentru toata lumea!
(Galeria Dinamo)
Testarile rapide antigen vor fi efectuate tot de prietenii nostri de la www.hemolab.ro dupa cum urmeaza:
– 07:00-12:30 – la sediul Hemolab, Sos. Mihai Bravu 27A, langa Primaria Sectorului 2, Obor;
– 12:30-15:30 – in fata Clubului Dinamo.
Pretul unui test este 15 Lei. Cei vaccinati nu au nevoie de test, ci de dovada vaccinarii.
Autocarele vor pleca din fata de la Dinamo, la ora 15:30. IMPORTANT! Va rugam sa veniti din timp pentru a ne organiza!
Inscrierile se pot face prin SMS sau mesaj pe Whatsapp pe numarul de telefon +40723669332 Va rugam sa specificati numele complet.

De asemenea, veniti imbracati DOAR in ROSU, ALB sau NEGRU! Este si conditie de acces.
Intoarcerea va fi imediat dupa meci.
BRAVO, CAINILOR! VA FI O DEPLASARE MEMORABILA”.

Oltenii își pot cumpăra bilete de la casa amplasată în fața sălii Polivalente!

Conducerea lui U Craiova 1948 a anunțat pe pagina oficială de facebook că de pe 22 iulie fanii alb-albaștrilor își pot achiziționa bilete și de la casa de tichete amplasată în fața Sălii Polovalente din Bănie.

„De azi, începând cu ora 12:00, îți poți achiziționa bilet pentru partida cu Dinamo București și de la casa de bilete a clubului, amplasată în fața Sălii Polivalente.
 Programul pe care îl va avea casa de bilete:

Luni – Duminică: între orele 12 și 18. Va reamintim că vă puteți efectua un test antigen și la casa de bilete a clubului, prețul unui asemenea test fiind de 30 RON.

În ziua meciului, vă puteți testa rapid la casa de bilete între orele 12-17.
Publicat: 24 07. 2021, 13:43
Actualizat: 24 07. 2021, 13:53