Război de gherilă în Oltenia!** ‘Craiova Maxima’ s-a scindat: „Sunt cumva pe ștatele de plată ale lui Mititelu?”

Ilie Balaci, alături de alți câțiva mari jucători ai Craiovei Maxima, a semnat o petiție pe care au trimis-o către FRF în care își exprimau nemulțumirea vis-a-vis de situația în care a ajuns clubul oltean. Acea scrisoare a fost semnată pe lângă Balaci și de Costică Donose, Aurel Țicleanu, Nicolae Negrilă, Nicolae Ungureanu, Gheorghiță Geolgău, Nicolae Tilihoi, toți echipieri ai Craiovei Maxima. În demersul lor li s-au mai alăturat și alți fotbaliști importanți ai Craiovei: Teodor Țarălungă, Florin Cioroianu, Gigi Ciurea, Silvian Cristescu, Corneliu Papură, Marian Bâcu, Florin Dumitru și Dan Racolțea.

Gestul fostelor glorii ale Științei nu i-a picat prea bine lui Rodion Cămătaru care alături de Sorin Cirțu susține înființarea unui nou club în Craiova.

„Este incredibil ce se întâmplă aici în Craiova. Sincer, nu mă așteptam ca o mare parte dintre foștii mei colegi, între care și Ilie Balaci să semneze acea scrisoare. În loc să ni se alăture noului nostru proiect, ei ce fac? Sunt cumva pe ștatele de plată ale lui Mititelu? După ce că am obținut cu chiu cu vai un loc orașului Craiova în liga a doua, noi acum ce facem, ne obstrucționăm unii pe alții? Decât să primim un loc de Liga a doua mai bine nu primim nimic, dacă nu ne înțelegem între noi. Așteptăm si noi alegerile, ca dacă nu iese cine trebuie atunci de proiectul ăsta se va alege praful”, a declarat pentru ProSport Rodion Cămătaru.

Ilie Balaci a replicat imediat, dar fără a intra într-un conflict cu fostul său coleg: „Îți spun un sigur lucru. Eu cu Cami nu o să mă cert niciodată prin presă. Dacă am sa-i reproșez ceva o sa fac personal. Totuși, îl anunț pe această cale că nu sunt pe niciun ștat de plată la Mititelu. Și nici ceilalți colegi care au semnat acea petiție. De ce am semnat acea scrisoare? Din simplul motiv că mă doare ce i s-a întâmplat Universității Craiova. Pentru că în această echipă a jucat marele, dar marele, Ion Oblemenco. Am jucat eu, a jucat el – Cămătaru și a jucat și Sorin Cîrțu. Este greu, aproape imposibil să înlocuiești Universitatea Craiova în inimile suporterilor cu o altă echipă. Îi mai transmit lui Cami, dar pe un ton respectuos, că dacă are bani el și cu prietenii lui, atunci să-i dea drumul la proiect. În rest, alte comentarii nu fac deoarece Ilie Balaci nu va intra niciodată în scandaluri cu foștii lui colegi. Împreună am adus multă glorie Științei și echipei naționale”, a declarat Ilie Balaci pentru ProSport.

Fostul mare jucător al Craiovei i-a felicit pe cei de la Gaz Metan Severin pentru promovarea în Liga I, Balaci antrenând în Severin, pe Drobeta Turnu Severin, în perioada 1989-1991.

„Salut și eu promovarea Severinului în Liga I. Mă bucur că Oltenia are încă o echipă în Liga I și totodată mă doare sufletul că în orașul Craiova mai există doar o singură echipă de liga a treia”, a mai precizat Balaci.

Publicat: 01 06. 2012, 12:47
Actualizat: 01 06. 2012, 13:53