Ratarea uluitoare care l-a enervat pe Dan Petrescu. Gabriel Debeljuh a trimis peste poartă din careul mic

CFR Cluj are mare nevoie de victorie ca să ajungă la doar trei puncte de liderul CS Universitatea Craiova. Dan Petrescu are însă mari probleme. Programul infernal îl silește să schimbe mereu titularii.

Așa s-a întâmplat și în partida cu Gaz Metan Mediaș, când „Bursucul” a trimis în teren din primul minut 7 jucători noi față de duelul din Europa League cu Young Boys Berna.

Gazdele au început în forță meciul, pe care Dan Petrescu l-a văzut din tribună, fiind suspendat. Cristi Manea a ratat prima ocazie a partide, iar apoi Ciobotariu nu a ajuns la minge. Gabriel Debeljuh a ratat o ocazie uluitoare. Deac i-a centrat ideal în careul mic, iar atacantul adus cu 250.000 de euro de la Fc Hermannstadt a trimis peste poartă, deși nu era nimeni lângă el (VIDEO AICI). Era minutul 13 al partidei de la Cluj. După 17 minute, oaspeții au deschis scorul.

„S-a dus relaxat, nu s-a concentrat și dacă nu ești atent greșești. Nu a acoperit-o foarte bine”, a declarat Narcis Răducan la Digi Sport

„Cred că nu a acoperit bine mingea, nici poziția corpului nu a fost ceea ce trebuie”, a spus și Ilie Dumitrescu, în pauza partidei CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș.

Gabriel Debeljuh, lăudat de antrenorii din Liga 1

Gabriel Debeljuh a fost lăudat de fostul său antrenor, Vasile Miriuță a pus o vorbă bună în momentul în care a auzit că jucătorul este curtat de CFR Cluj.

„Eu l-am avut la Sibiu pe Debeljuh și când m-au întrebat cei de la CFR Cluj de el, le-am spus să-l cumpere. Și l-au luat pe bani de nimic. Au transferat un atacant bun pe bani de nimic…

Vă dau în scris că va pleca pe milioane de la CFR Cluj. Nu acum, dar știu foarte bine ce vorbesc. Sunt multe echipe de afară interesate de el, am prieteni impresari”, a declarat Vasile Miriuță la Digi Sport.

Publicat: 01 11. 2020, 21:34
Actualizat: 01 11. 2020, 21:59