Răsturnare de situație în cazul prejudiciului cerut de Florin Talpan lui Gigi Becali pentru folosirea brandului Steaua. Se solicită bilanțul financiar și profitul obținut de cei care gestionează magazinul cu obiecte ale CSA Steaua! | EXCLUSIV

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, i-a cerut lui Florin Talpan să pună la dispoziția publicului bilanțul financiar al magazinlui din Piața Moghioroș, cel care vinde produse cu acordul CSA Steaua.

Florin Talpan a avut un discurs halucinat în spațiul online în cursul zilei de joi

Florin Talpan a avut un discurs incredibil în spațiul public în cursul zilei de joi, atunci când a anunțat că FCSB va intra în Ghencea doar atunci când Gigi Becali va plăti către CSA prejudiciul de 37 de milioane de euro. Dacă patronul FCSB-ului nu vrea să plătească, atunci Talpan a spus că, atât timp cât el se află ca jurist în Ghencea, echipa latifundiarului din Pipera nu va călca pe noul stadion Steaua.

Pierzându-și efectiv controlul, Florin Talpan a făcut tot felul de acuzații incredibile și a afirmat că a primit amenințări cu moartea din cauza lui Gigi Becali și Dumitru Dragomir.

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord FCSB, a vorbit pentru ProSport despre promisiunea pe care Florin Talpan i-a făcut-o lui Gigi Becali, dar și despre amenințările pe care juristul CSA susține că le-a primit.

„Îi cer public lui Talpan să ne prezinte bilanțul financiar al magazinului din Piața Moghioroș!”

Gheorghe Mustață a precizat că Florin Talpan nu mai are pic de control atunci când începe să urle efectiv în cadrul emisunilor în care vorbește.

Acest domn Talpan nu mai are pic de control. Urlă, plânge, ce mai doriți de la el? Vrea să i se achite prejudiciul de 37 de milioane și atunci vom intra noi în Ghencea? Păi, el e stăpânul acestui stadion? Dar, până să i se achite acel prejudiciu pe care el îl visează, îl somez public să pună la dispoziția opiniei publice bilanțul și încasările profit pe care acel magazin al lui Adrian din Piața Moghioroș le produce!

Acest băiat a primit licența de la CSA să vândă în magazinul lui produse cu numele Steaua și cu celebra emblemă, iar nouă ni s-a interzis acest lucru. Ei bine, după câțiva ani în care acel magazin din Moghioroș se folosește de acest avantaj vreau să vedem și noi bilanțul finaciar și profitul. Și le vom pune la dispoziție și pe al nostru. Păi, vă spun eu că magazinul ăla din Moghioroș nu produce mai nimic, deci cine aduce prejudiciu și cui? Ia să fi vândut noi produse cu însemenele Stelei, câți bani intrau la CSA în cont? Sau mai bine, nea Florin își plătește muncitorii care i-au muncit la gard? Că urla lumea pe internet de el… După ce le dă banii oamenilor, atunci să iasă și să urle după banii ăia 37 de milioane de euro pe care îi tot visează de la Gigi Becali.

Domnilor de la CSA, realizați că sunteți pe pierdere și nu aveți cui să vindeți produse? Nu credeți că vi se produce un imens prejudiciu? Vreau ca Talpan să lămurească aceste lucruri de urgență! Iar cu amenințările cu moartea, ce e de comentat? Circ! Ăsta e Florin Talpan? Cine credeți voi că riscă să îl amenințe cu mortea când autoritățile sunt cu ochii pe noi?”, a spus Mustață.

Publicat: 01 04. 2023, 13:36
Actualizat: 01 04. 2023, 13:57