Rapid, prima lovitură după promovarea în Liga 1! O vedetă de la Botoșani, gata să ajungă în Giulești. Ce salariu solicită | EXCLUSIV

Rapid știe că are nevoie de multe schimbări în lot pentru a nu se face de râs în Liga 1, iar ProSport a aflat ce țintă importantă au giuleștenii.

Giuleștenii se interesează de Stefan Ashkovski, de la Botoșani. Mijlocașul de bandă în vârstă de 29 de ani rămâne liber de contract în această vară și are șanse mari să semneze cu Rapid.

Echipa antrenată de Mihai Iosif a aflat că a ajuns în Liga 1 chiar înaintea meciului cu FC U Craiova, după ce ASU Poli Timișoara a remizat cu CS Mioveni, scor 2-2, iar giuleștenii au avut ocazia să sărbătorească și înainte de startul partidei. Totuși, rapidiștii au trecut repede peste euforia promovării și se gândesc acum la parcursul în primul eșalon.

Stefan Ashkovski, dorit de Rapid! Giuleștenii vor lovitura pe piața transferurilor

Conform surselor ProSport, Ashkovski este principala țintă a Rapidului în această perioadă.

Fotbalistul a ales să nu mai continue la Botoșani și ar vrea un salariu lunar de aproximativ 7.000 de euro, pentru a semna cu Rapid, din informațiile noastre.

Valeriu Iftime, resemnat că îi va pierde pe Rodriguez și Ashkovski

„În Liga 1 nici nu iau, nici nu dau. În afară, da, sunt câteva. Am nevoie de atacant central şi am nevoie de mijlocaşi de bandă, asta căutăm. Vor fi mici schimbări, dar nu radicale.

Va rămâne scheletul nostru, chiar dacă doi-trei jucători sunt la final de contract. Rodriguez, Ashkovski, cu care nu am renegociat o prelungire din motive reciproc înţelese. El a spus că mai vrea să aşteptăm, n-aş vrea să forţez un jucător atât timp cât nu am argumentele financiare şi logistice. Rodriguez, ca să rămână, îi trebuie mult mai mulţi bani decât pot da eu”, a declarat recent Valeriu Iftime.

Publicat: 20 05. 2021, 22:44
Actualizat: 24 05. 2021, 19:41