Radu Naum a crezut că nu aude bine salariul cerut în România: „Cât?!”
Jucătorii români cer în continuare salarii foarte mari, iar un exemplu este și ceea ce s-a întâmplat atunci când Oțelul a vrut să se întărească.
Cristi Munteanu susține că fotbaliștii noștri „sunt destul de scumpi”, chiar și cei care retrogradează cu echipele lor în al doilea eșalon.
Radu Naum, șocat de salariile cerute în România: „Cât?!”
Fotbaliștii străini au pătruns într-un număr destul de mare în ultimii ani, iar cei de la Oțelul au o posibilă explicație pentru asta.
Jucătorii români solicită salarii mult prea mari pentru unele echipe. Dovadă și exemplul dat de Cristi Munteanu, acesta recunoscând că Oțelul nu și-a putut permite salarii de peste 10.000 de euro pe lună. Și acestea cerute de jucători care n-au reușit să se mențină în Superliga.
„Noi nu ne permitem să cumpărăm români la prețurile din ziua de azi. Știți foarte bine că românii sunt destul de scumpi.
Eu am mai dat un exemplu, când am încercat astă-vară să iau trei jucători români care veneau de la echipe retrogradate și au cerut un salariu pe care nu ni l-am putut permite. Peste 10.000 de euro pe lună”, a spus Cristi Munteanu, la Digi Sport.
Prezent în emisiune, moderatorul Radu Naum a fost șocat să afle câți bani cer jucătorii care n-au reușit să convingă la nivelul Superligii.
„Cât?! De la echipe care erau retrogradate…”, a fost reacția lui Radu Naum.
„Nuno Pedro, creierul echipei noastre, este la jumătate!”
Prin urmare, cei de la Oțelul se bazează pe destui străini dornici să arate de ce sunt în stare, un exemplu fiind și Pedro Nuno, care a semnat până în 2027 cu echipa care a prins recent finala Cupei României.
Cristi Munteanu susține că Nuno Pedro are un salariu de până în 6.000 de euro, chiar dacă este un jucător esențial pentru formația din Galați.
„Da. Uite, dau un exemplu. Nuno Pedro, care e creierul echipei noastre, este la jumătatea sumei spuse mai devreme. Până în 6.000 de euro! Conrado la fel, un jucător care are chiar mai puțin”, a subliniat conducătorul formației din Galați.
„Pentru mine este o nouă provocare și o mare oportunitate să joc la Oțelul. Am auzit lucruri foarte frumoase despre club, despre tradiția sa și mai ales despre atmosfera pe care suporterii o creează la meciuri”, spunea portughezul, în momentul în care a decis să joace în Superliga pentru o formație de tradiție, așa cum este Oțelul.