Radu Drăgușin, dat exemplu „starurilor” din Liga 1: „N-am văzut nicio pițipoancă sau vreo miss strâmbă lângă el!” Valeriu Răchită, ironie devastatoare la adresa lui Moruțan

Radu Drăgușin i-a impresionat pe englezi. Este comparat cu Virgil Van Dijk
Vezi galeria foto - 13 poze

Valeriu Răchită îl laudă pe Radu Drăgușin pentru stilul de viață și modestia dovedită, deși fundașul lui Juventus are doar 19 ani, vârsta „ideală” derapajelor de tot felul. Fostul jucător al Stelei critică superficialitatea vedetelor din Liga 1 și nu ezită să trimită săgeți către fotbaliștii lui Gigi Becali.

Radu Drăgușin este aproape să semneze prelungirea contractului cu Juventus. Presa din Italia insistă asupra faptului că negocierile trenează, dar românul poate sta liniștit. Leipzig și Sassuolo sunt cu ochii pe el.

Fundașul naționalei de tineret ar putea ajunge la un contract de 1 milion de euro, după ce și-a făcut debutul atât în Serie A, cât și în Liga Campionilor, la un meci cu Dinamo Kiev, antrenată de Mircea Lucescu.

Radu Drăgușin, dat exemplu „starurilor” din Liga 1: „N-am văzut nicio pițipoancă sau vreo miss strâmbă lângă el!”

Valeriu Răchită este convins că Radu Drăgușin a ajuns la cel mai înalt nivel pentru că a știut să se ferească de tentațiile vârstei:

„N-am văzut nicio mașină de pește sau vreo pițipoancă lângă el. Nici vreo miss strâmbă n-am văzut. Scoutingul se face și din punctul ăsta de vedere.

Ronaldo și Morata crezi că au făcut poză cu el degeaba? Peste 10 ani cei doi se vor mândri că au făcut poză cu Radu”, a declarat Valeriu Răchită la Digi Sport.

Olimpiu Moruțan a fost aspru criticat de Gigi Becali la începutul anului trecut. Patronul FCSB i-a reproșat opțiunea de a conduce un bolid de lux:

„I-am spus impresarului: «Îi cumperi mașină de 100.000 de euro? Ce, e pește?». Are BMW Seria 8. O să îi zic impresarului lui Moruțan…

Spune-i să mai stea o tură! Că acum va sta pe bancă! Să mai dea o tură cu mașina de 100.000 de euro. Mă implic eu de acum. Moruțan are mașină de pește, atingea șoseaua cu podeaua”, spunea Gigi Becali.

Și Dennis Man este un mare fan al mașinilor cu mulți cai putere. Omul pentru care Gigi Becali cere 15 milioane de euro conduce un Porsche Panamera, o mașină al cărei preț de catalog e în jurul sumei de 150.000 de euro.

Mai mult, cel mai bine cotat fotbalist din Liga 1 a hotărât ca peste vopseaua originală a bolidului să aplice un autocolant cu un model special. Mai exact, super-mașina vedetei roș-albastre arată acum precum un automobil militar, tiparul ales fiind unul în stil camuflaj.

Publicat: 21 01. 2021, 16:42
Actualizat: 21 01. 2021, 16:45