Programul etapei a 2-a din Liga 1. Meciul FCSB – Viitorul se joacă! Când are loc partida

LPF (Liga Profesionistă de Fotbal) a stabilit programul etapei a 2-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021, iar data și ora meciul dintre FCSB și FC Viiitorul au fost stabilite, deși la gazde există un focar de COVID-19.

Deși prima rundă din sezonul 2020 – 2021 a fost programată pe parcursul a cinci zile, de joi, 20 august și până luni, 27 august, meciurile din etapa a 2-a vor avea loc timp de patru zile, de pe 28 până pe 31 august.

Programul etapei a 2-a din Liga 1, sezonul 2020 – 2021

Etapa cu numărul 2 începe vineri, 28 august, cu meciurile Gaz Metan – FC Argeș (ora 18:00) și UTA Arad – FC Voluntari (ora 21:00). Sâmbătă, 29 august, tot două meciuri vor avea loc. Hermannstadt primește vizita celor de la Academica Clinceni, ora 18.00, iar CFR Cluj se duelează pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” cu Sepsi OSK, ora 21.00.

Duminică, 30 august, au fost programate trei partide, iar două dintre ele sunt foarte interesante. AFC Botoșani se duelează cu Poli Iași (ora 15.30), Universitatea Craiova primește vizita pe stadionul „Ion Oblemenco” celor de la Astra Giurgiu, formație pe care urma să o întâlnească la finalul sezonului 2019 – 2020, iar FCSB va juca împotriva celor de la Viitorul, ora 21.00, la trei ore distanță de partida din Bănie.

Chindia – Dinamo închide runda a 2-a 

Ultimul meci al etapei cu numărul 2 din sezonul 2020 – 2021 se joacă luni, 31 august, atunci când Dinamo București, echipă recent vândută de Ionuț Negoiță, va juca pe terenul celor de la Chindia Târgoviște, ora 21.00.  Toate meciurile din sezonul 2020 – 2021 vor fi transmise de Telekom Sport, Look Plus și Digi Sport, iar cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO ONLINE pe ProSport.

Programul etapei a 2-a din Liga 1

Vineri, 28 august

  • Ora 18:00 Gaz Metan Mediaș – FC Argeș
  • Ora 21:00 UTA Arad – FC Voluntari

Sâmbătă, 29 august

  • Ora 18:00 FC Hermannstadt – Academica Clinceni
  • Ora 21:00 CFR Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe

Duminică, 30 august

  • Ora 15:30 AFC Botoșani – Politehnica Iași
  • Ora 18:00 Universitatea Craiova – Astra Giurgiu
  • Ora 21:00 FCSB – Viitorul

Luni, 31 august

  • Ora 21:00 Chindia Târgoviște – FC Dinamo
Publicat: 15 08. 2020, 09:08