Problemele financiare ale clujenilor se transformă în avantajul dinamoviștilor. Felgueiras: „Nu sunt sigur că toată lumea va fi în teren numai cu gândul la victorie”

CFR Cluj va juca împotriva lui Dinamo sâmbătă, de la ora 21:00, într-un meci contând pentru etapa a 11-a a Ligii 1. Partida a deschis discuții legate de situația financiară a elevilor lui Vasile Miriuță. Mario Felgueiras, cel mai vechi jucător din lotul actual al echipei, a vorbit despre problemele cu care se confruntă jucătorii.

În ultimele două zile, fotbaliștii de la CFR au refuzat să se antreneze normal, preferând să joace tenis cu piciorul în locul să efectueze ședințele de pregătire: „Au fost niște probleme și mai sunt, dar dacă nu aveam încredere că se vor rezolva, nu mai eram aici. Știu că este greu, că este un moment complicat. Nu sunt sigur că toată lumea va fi în teren numai cu gândul la victorie”, a declarat Felguieras despre meciul împotriva lui Dinamo.

Portughezul a continuat: „Nu suntem deloc fericiți în situația asta. Am pierdut și meciul cu ASA Tg. Mureș, problemele cu banii sunt cele care sunt, cade și motivația în astfel de condiții. Și pe mine mă interesează dacă intră sau nu banii. Am avut și alte oferte, dar am ales să rămân la CFR Cluj datorită raportului bun dintre valoarea contractului și a fotbalului practicat. Vreau să fac performanță aici în continuare ca să pot să ajung și eu în altă parte, la un alt nivel”.

Publicat: 18 10. 2014, 14:24
Actualizat: 18 10. 2014, 14:25