Primul antrenament al lui Adrian Falub la Academica Clinceni! Ce promisiuni au făcut Sabin Ilie și Augustin Călin. „Am avut mai mulți antrenori pe listă”

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 9 poze

Academica Clinceni, ultima clasată din Liga 1, a efectuat ieri primul antrenament sub comanda noului director tehnic, Adrian Falub.

În staff-ul echipei au fost incluși și foștii fotbaliști Sabin Ilie și Augustin Călin, ambii fiind prezenți ieri la sediul grupării ilfovene.

Adrian Falub (50 de ani) a fost numit în noua organigramă director tehnic până la stingerea litigiului cu principalul Ionuț Chirilă.

Primul antrenament al lui Adrian Falub la Academica Clinceni! Ce promisiuni au făcut Sabin Ilie și Augustin Călin. „Am avut mai mulți antrenori pe listă”

Noul tehnician al echipei a mai pregătit formații precum U Cluj, Sportul Studențesc, Alba Iulia, FCM Târgu Mureș, ACSMU Poli Iași, UTA, Concordia și CSM Reșița.

„Cred că lotul pe care îl are Academica Clinceni este bun, iar locul din clasament nu reflectă valoare lui. În România sistemul competiţional îţi dă posibilitatea să rezolvi problemele în playout. E o situaţie dificilă, dar nu imposibilă.

Prioritare sunt cele trei meciuri care au mai rămas de jucat în acest an. Trebuie să luăm cât mai multe puncte din aceste partide. Echipa a arătat că are calitate. Nu poţi să câştigi împotriva lui Dinamo dacă nu te antrenezi cum trebuie înainte de meci şi nu ai antrenor. Asta înseamnă că sunt jucători care au calitate”, a declarat Adrian Falub.

Fotbaliștii trebuie să fie puternici pentru că fotbalul nu este ușor, crede Sabin Ilie

Au fost prezenți la sediul clubului și noile „achiziții” din zona administrativă: Sabin Ilie și Augustin Călin.

„Funcția mea este team-manager pe scouting. Alături de Augustin Călin, asta pentru că prietenul nostru vrea să facă performanță. Avem experiență și vrem să ajutăm ca Academica Clinceni să evite retrogradarea.

Fotbaliștii trebuie să fie puternici pentru că fotbalul nu este ușor. La Craiova mergem, să luăm toate punctele. În viitor nu știm ce se întâmplă. După 18 decembrie o să vedem ce se întâmplă cu Ionuț Chirilă.

Noi am avut mai mulți antrenori pe listă, Adrian Falub a făcut treabă la Chiajna și a salvat echipa de la retrogradare. Poate face treabă și aici”, a declarat Sabin Ilie.

„Am obținut trei puncte într-un meci crucial, dar noi luptăm pentru evitarea retrogradării. Este greu pentru toate echipele din partea de jos a clasamentului. Este un nou investitor, nu vă pot da amănunte. Sper să se rezolve restanțele contractuale, va fi și o primă substanțială”, a declarat și Augustin Călin.

Nu este Nicolae Sarcină printre investitorii din Ilfov

Se pare că noul investitor al echipei din Clinceni nu va Nicolae Sarcină, ci omul de afaceri Nicolae Dobrescu.

Academica Clinceni, ultima clasată, a obţinut prima sa victorie din acest sezon a Ligii I de fotbal, 1-0 (1-0) cu Dinamo Bucureşti, vineri seara, pe teren propriu, la Giurgiu, în etapa a 18-a.

Unicul gol al partidei a fost reuşit de căpitanul ilfovenilor, Răzvan Patriche (33), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Robert Ion.

Eu am nevoie de toţi jucătorii care sunt aici. Sper ca toată lumea să fie cu gândul aici şi să rămână aici

Adrian Falub

Publicat: 07 12. 2021, 13:44