Primele semne de nervozitate după anunțul Președintelui: „Pierderile vor fi imense! Va scădea foarte mult nivelul!” Apel către reluarea urgentă a sezonului

Fotbalul românesc spera ca data de 16 mai să fie una de revenire la normalitate. Președintele României a avut marți o intervenție prin care invită la calm și avertizează asupra riscurilor la care ne-am putea expune.

Reacțiile din fotbalul românesc nu au întârziat. Dan Alexa, antrenorul Rapidului, spune că riscul unui faliment pe linie este uriaș, dacă sezonul nu este reluat cât mai repede.

„Pierderile vor fi imense!”

„În Liga 1, eu cred că este obligatoriu să se joace, pentru că dacă nu se va juca vor fi mari probleme financiare, multe cluburi vor avea de suferit.

Sigur, primează sănătatea oamenilor, dar eu cred că după 16 mai se pot face nişte lucruri pentru ca să se joace. Pierderile vor fi imense.

Încă nu reuşim să ne dăm seama ce înseamnă pandemia asta, cred că echipele care vor fi susţinute de primării vor avea bugete mult mai mici, pentru că altele vor fi priorităţile, în domeniul sănătăţii pierderile au fost foarte mari.

Le-am spus-o şi jucătorilor mei, tot ce a fost se poate să nu mai fie, se pot schimba foarte multe, echipele care erau în formă pot să nu mai fie în formă. În momentul ăsta, pentru orice antrenor este o perioadă foarte grea, cu care nu s-a mai întâlnit niciodată”, a spus Dan Alexa pentru Telekom Sport.

Dan Alexa l-a înlocuit pe banca Rapidului pe Daniel Pancu, la începutul lunii martie

Iohannis, despre cum poate fi reluat fotbalul

După ce a anunțat o posibilă relaxare a măsurilor împotriva pandemiei de coronavirus, Președintele României, Klaus Iohannis, a revenit și a spus că data de 16 mai nu este granița după care vom reveni la normalitate.

În privința sportului, Președintele a declarat că, în cazul în care vor fi reluate, meciurile se vor juca doar cu porțile închise:

„Dacă se vor relua competițiile sportive după 15 mai, în cazul în care se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori”, a spus, marți, președintele Klaus Iohannis.

LPF a stabilit un protocol de reluare a activității în Liga 1!

LPF a anunţat, luni, că a transmis un „Protocol de reluare a pregătirii centralizate tip cantonament cu circuit închis pentru cluburile din LIGA 1” către FRF, AFAN şi MTS, pentru ca acesta să poată fi luat în considerare la elaborarea documentelor ulterioare.

„Obiectivul principal al LPF și al cluburilor membre este protejarea sănătății jucătorilor și a celorlalți participanți la fenomenul fotbalistic precum și a familiilor acestora. Doar în subsidiar se urmărește reluarea treptată a activității sportive și numai în măliga sura în care aceasta se poate desfășura fără riscul infectării cu covid-19 și în acord cu dispozițiile organelor statale.

Acest document stabilește măsurile obligatorii pe care le vor aduce la îndeplinire cluburile membre ale Ligii Profesioniste de Fotbal cu ocazia reluării pregătirii centralizate, măsuri de la care nu se poate deroga. Scopul acestor obligații este de a elimina riscul infectării cu COVID-19”, se arată la începutul documentului trimis de Liga Profesionistă.

Publicat: 28 04. 2020, 21:08
Actualizat: 28 04. 2020, 22:23