Prima reacție a lui Gigi Becali, după lovitura cruntă pe care a primit-o cu banii pe transferul lui Olimpiu Moruțan: „E suma prea mare! Fac apel!” | EXCLUSIV

Gigi Becali ironizat după remiza de la Mioveni a tăiat două terenuri
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB nu a acceptat decizia Comisiei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRF, iar Gigi Becali a dezvăluit pentru ProSport că Valeriu Argăseală a făcut apel, după ce roș-albaștrii au pierdut procesul cu FC Botoșani în „cazul” Olimpiu Moruțan.

Gigi Becali și Valeriu Iftime sunt doi dintre patronii din fotbalul românesc care au tot făcut, în ultimii ani, afaceri prin transferuri de jucători.

Deși sunt parteneri consacrați, acest lucru nu l-a împiedicat pe Valeriu Iftime să se adreseze la Comisia pentru Soluționarea Litigiilor pentru a își recupera banii din cei 9 la sută din procentele pe care FC Botoșani le mai deținea în urma unui ulterior transfer al lui Moruțan de la FCSB la o altă echipă. Astfel că cele două cluburi au ajuns la Comisia de Judeacată, iar ProSport v-a informat în exclusivitate în cursul zilei de miercuri că FCSB a pierdut litigiul, iar Gigi Becali trebuie să le achite moldovenilor 279 de mii de euro plus TVA, dar și 41.789 de euro, fără TVA, pentru contribuția de solidaritate la formarea fotbalistului.

Prima reacție a lui Gigi Becali, după lovitura cruntă pe care a primit-o cu banii pe transferul lui Olimpiu Moruțan: „Eu am primit banii de la turci?”

Contactat de către ProSport, Gigi Becali a părut extrem de deranjat că FCSB a pierdut procesul cu FC Botoșani la Camera pentru Soluționarea Litigiilor.

„Da, am pierdut, dar eu mi-am văzut banii de la turci? Nu am văzut niciun ban. Oricum, suma pe care trebuie să le-o dăm celor de la FC Botoșani consider că e prea mare și vom face apel. Vali Argăseală deja s-a ocupat de depunerea actelor. Nu doresc să mai fac alte comentarii pe subiectul ăsta”, a spus Gigi Becali.

Olimpiu Moruțan s-a transferat de la FCSB la Galatasaray pentru 3.500.000 de euro, iar roș-albaștrii trebuie să încaseze acum și 600.000 de euro din clauza pentru numărul de 15 meciuri oficiale jucate de internaționalul român la Galatasaray.

 

Publicat: 17 02. 2022, 11:46
Actualizat: 17 02. 2022, 12:03