Președintele lui Bursaspor, despre Bogdan Stancu: „I-am zis: ‘La revedere!'”. Revine „Motanul” în Liga 1?

Bogdan Stancu a încheiat contractul cu turcii de la Bursaspor și atacantul de 31 de ani s-ar putea întoarce în Liga 1 Betano, fiind dorit de Dinamo. „Motanul” se reface după unele probleme medicale, motiv pentru care randamentul său a fost slab în ultimul timp, iar roș-albii speră ca acesta să accepte o reîntoarcere în campionatul autohton chiar și pentru o scurtă perioadă. Totuși, prima opțiune rămâne un acord în străinătate, Stancu având opt ani în care a jucat în Turcia și fiind obișnuit cu un salariu de zeci de mii de euro lunar.

„Pentru ca Stancu să revină la echipă, ne-am mobilizat atât financiar cât și din punct de vedere tehnic. Însă el era deja hotărât să plece și nu s-a lăsat convins. Astfel că noi i-am zis: ‘La revedere'”, a spus președintele clubului Bursaspor, Ali Ay, conform presei turce.

Discuțiile privind o mutare a lui Stancu la Dinamo au apărut de două săptămâni, Rednic comentând: „Poate ar fi interesat să vină la Dinamo, nu e vorba numai de bani în fotbal. Sunt jucători interesați să vină, să joace și să profite de forma bună ca să prindă apoi contracte importante în străinătate”. Cu toate acestea, Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al roș-albilor, crede că atacantul de 31 de ani va alege să activeze tot în Turcia: „Cred că are alt traseu în carieră și probabil va alege altceva dacă să revină în campionatul românesc”.

Publicat: 28 12. 2018, 09:15
Actualizat: 28 12. 2018, 09:16