Presa internațională, în stare de șoc după stopul cardio-respirator suferit de Eugen Neagoe. Ce a scris despre antrenorul lui Dinamo: „Fanii îl fluierau și atunci …”

Presa internațională nu a rămas imună în fața problemei de sănătate a antrenorului lui Dinamo, Eugen Neagoe, în timpul meciului pierdut în fața celor de la Universitatea Craiova, scor 0-2.

Tehinicianul în vârstă de 51 de ani a leșinat pe banca de rezerve în minutul 25, lucru care i-a speriat pe toți cei prezenți.

Jurnaliștii din afară au aflat, iar publicațiile de luni, 22 iulie, l-au avut pe Eugen Neagoe pe paginile lor.

Turcii de la Sabah au prezentat pas cu pas evenimentul. În plus aceștia au scris și despre problemele lui Neagoe cu fanii dinamoviști, dar și de alimentația antrenorului din ultimele zile.

În a doua etapă din Liga 1 din România, Dinamo București a jucat pe teren propriu cu Universitatea Craiova, iar fanii fotbalului au trecut printr-un moment șocant. Antrenorul formației gazdă Eugen Neagoe a suferit un stop cardio-respirator în timp ce stătea pe bancă.

Potrivit presei locale, Neagoe era sub o mare presiune din cauza fanilor, care îl fluierau.

O rudă a tehnicianului a spus că Neagoe nu a mâncat timp de două zile și a consumat zeci de cești de cafea„, au notat cei de la Sabah. 

Și francezii de la publicația „Le Figaro” au scris despre Eugen Neagoe:

În minutul 25 al meciului, antrenorul român, care înainte a fost huiduit de fani pentru evoluția slabă a echipei, a leșinat pe bancă după ce a vrut să le dau indicații jucătorilor„.

BBC a scris despre stopul cardio-respirator suferit de Eugen Neagoe, dar a notat și ceea ce s-a întâmplat în urmă cu trei ani, atunci când mijlocașul Patrick Ekeng a murit pe teren din cauza unui stop cardio-respirator.

Vestea despre Eugen Neagoe a ajuns și în publicația din Italia, Gazzetta dello Sport, care a urcat un filmuleț pe site și a notat: „Șoc în România. Antrenorul lui Dinamo a suferit un infarct pe teren„.

Publicat: 22 07. 2019, 12:47
Actualizat: 22 07. 2019, 12:48