Play-off degeaba: în toate edițiile noului format al Ligii 1, echipa clasată pe locul 1 după sezonul regulat a câștigat și titlul. Marile minusuri despre care nu vorbește nimeni
Deznodământul ediției 2018-2019 a Ligii 1, venit cu o etapă înaintea finalului în play-off, consacră și întărește câteva concluzii pe care toată lumea fotbalului le poate trage acum în deplină cunoștință de cauză vis-a-vis de noul sistem competițional impus începând cu 2015.
1. Prezentat de noua conducere a LPF și de deținătorii drepturilor TV (cei care au și impus schimbarea) ca o modalitate de a „strânge” și anima lupta la titlu, noul sistem – cu număr mai mic de echipe, două faze distincte (sezon regulat/play-off și play-out) și înjumătățirea numărului de puncte după campionatul propriu-zis – se dovedește doar un bluf. Sistematic, echipa care a câștigat sezonul regulat a sfârșit prin a câștiga și titlul. Nici măcar o singură dată nu s-a întâmplat ca în play-off să se petreacă vreo răsturnare spectaculoasă de situație.
Rând pe rând, Astra, Viitorul și CFR (de două ori la rând) au confirmat, în play-off, raportul de forțe din prima fază a competiției.
În niciun sezon nu s-a întâmplat ca play-off-ul să schimbe ocupanta locului 1 de la finalul campionatului regulat.
2. Numărul dublu de așa-zise derby-uri, prin care s-a sperat creșterea interesului față de campionat, a avut dublu tăiș. Realitatea arată că, pe de o parte, audiența a scăzut treptat, din cauza inflației de „derby-uri”, iar pe de alta a apărut posibilitatea ca unele dintre formațiile „așteptate” în play-off să nu se califice în această fază (vezi Dinamo).
În același timp, sistemul nou, sezon regulat – play-off/play-out, nu a putut stopa declinul valoric al Ligii 1. Asta arată că nu restrângerea numărului de echipe din prima ligă este soluția pentru fotbalul din România, ci determinarea acestora, inclusiv pe cale punitivă, să-și mărească nivelul de profesionalism și competitivitatea. Spectatorii din tribune și telespectatorii din fața micilor ecrane nu pot fi convinși să revină alături de fotbalul românesc îndesându-le pe gât zeci de meciuri FCSB – Craiova, Craiova – Dinamo, CFR – Craiova, Dinamo – FCSB, FCSB – CFR și Dinamo – CFR pe an. Experiența ultimilor patru ani ne arată că trebuie să ne întoarcem la creșterea calității echipelor.
3. La schimbarea sistemului competițional ni s-a servit argumentul că astfel va fi eliminat numărul de meciuri fără miză, predispuse la tot felul de evenimente sub semnul întrebării. Realitatea ne-a arătat că, an după an, cel puțin una din echipele ajunse în play-off a devenit carne de tun pentru celelalte.
În 2015-2016 a fost cazul cu Viitorul și Târgu Mureș, în 2016-2017 – cu Astra, în 2017-2018 – cu Poli Iași, iar în 2018-2019 – cu Astra și Sepsi. În toate aceste situații, echipele respective au intrat, practic, în vacanță odată cu încheierea sezonului regulat și atingerea obiectivului (calificarea în play-off). Și mai grav este că, în câteva momente, aceste formații și-au adus aminte să joace fotbal doar când au avut chef sau interes, punctual, influențând în mod neloial lupta pentru titlu.
4. Patru ani după reducerea severă a numărului de formații din Liga 1, constatăm că efectele asupra bazei de jucători selecționabili în echipele naționale sunt evidente. Calitatea n-a crescut, ba dimpotrivă. Meciurile de duzină, fără miză – la fel. Azi, conducătorii FRF și LPF ar vrea să bage mai repede în prima ligă echipele din orașele mari (reapărute, între timp, pe scenă), dar nu pot din cauza propriilor regulamente modificate chiar de ei.
Socoteala din birouri nu s-a potrivit deloc cu situația de pe teren. Vorbind pe șleau, trebuie spus că scăderea numărului de echipe a vizat, în primul rând, eliminarea cluburilor mici, fără tradiție și spectatori, precum Chiajna, Voluntari, Mediaș. S-a sperat într-o revenire treptată a echipelor „de tradiție”. În loc de asta, anul trecut a promovat Călărași, acum doi ani Juventus (devenită între timp Daco-Getica) și Sfântu Gheorghe, acum e ca și promovată Clinceni. Din Liga 1 au continuat să cadă echipele unor orașe importante: Timișoara, Târgu Mureș, Târgu Jiu.
Cu noul sistem nu ne-am mai calificat în Liga Campionilor, în preliminarii ne bat luxemburghezii, naționala a luat-o la vale. Cine mai are ligă de 14 echipe în Europa
Concluzia este că schimbarea sistemului competițional, măsură luată de liga lui Iorgulescu și de federația lui Burleanu, nu doar că n-a ajutat fotbalul românesc, dar l-a tras în jos. Azi s-a ajuns ca în Liga 2 să fie mai multe echipe cu nume important din orașe mari decât în Liga 1: Petrolul Ploiești, UT Arad, FC Argeș Pitești, Farul Constanța, Pandurii Tg. Jiu, Chindia Târgoviște, U Cluj, Poli Timișoara, Ripensia Timișoara.
Cum-necum, ultima oară când România a avut o echipă calificată în grupele Ligii Campionilor s-a întâmplat în sezonul 2013-2014, când Liga 1 funcționa cu 18 echipe și sistem competițional normal. După implementarea noului sistem, fotbalul a intrat în declin și am ajuns, anul trecut, să fim eliminați cu toate echipele în tururile preliminare, iar campioana României să fie trimisă acasă de luxemburghezii de la Dudelange.
Același lucru se poate spune și despre națională. Ultima calificare la un turneu final a fost obținută la Euro 2016. De atunci, tricolorii au început să se scufunde.
România, țară cu 18 milioane de locuitori, are mai puține echipe în prima ligă decât Grecia (10 milioane de locuitori), Suedia (8 milioane), Serbia (10 milioane) și Belarus (10 milioane) și același număr cu Danemarca (5,8 milioane) și Bulgaria (8 milioane). După cum se poate observa, spectrul larg acoperit de țările de mai sus anulează orice posibil argument invocat de LPF, FRF și proprietarul drepturilor TV. E vorba de țări și mai bogate, și mai sărace decât România, cu fotbal mai bun sau mai slab, cu jucători legitimați mai mulți sau mai puțini. Singurul lucru în comun al națiunilor enumerate mai sus este că acestea au mai multe echipe în prima ligă decât noi, raportat la numărul de locuitori.
La toate cele de mai sus se pot găsi scuze și contraargumente mai mult sau mai puțin obiective. Datele seci sunt, însă, cele de mai sus. Sistemul play-off/play-out nu a modificat soarta titlului, competiția nu a crescut, fondul de jucători a scăzut, competitivitatea la fel, interesul pentru Liga 1 s-a restrâns, iar banii mai mulți împărțiți la mai puțini nu s-au regăsit în performanța echipelor.