Planuri mari la CFR pentru Mario Camora: „Ar însemna să continuăm să facem istorie pentru acest club”

Mario Camora, de la CFR Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Astra Giurgiu din Supercupa Romaniei, disputat pe stadionul Cluj Arena din Cluj-Napoca, sambata, 16 iulie 2016 . DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX FOTO

Portughezul Mario Camora vrea să cucerească un nou titlu cu CFR Cluj și să joace, din nou, alături de colegii săi, în Liga Campionilor.

Planuri mari la CFR pentru Mario Camora: „Ar însemna să continuăm să facem istorie pentru acest club”

CFR este lider, în prezent, în Liga 1. Clujenii speră că vor ridica pentru a treia oară la rând trofeul campionatului.

”Ar însemna să continuăm să facem istorie pentru acest club. Nu am câştigat niciodată doi ani la rând, acum sperăm să îl câştigăm pe al treilea. Trebuie să continuăm să vrem mai mult, să nu ne oprim, să nu credem că am câştigat deja două titluri şi să ne lăsăm. Dacă ne uităm la Barcelona, ei câştigă şi vor tot timpul mai mult. E important să fim uniţi şi să luăm al treilea titlu. E important pentru noi, jucătorii, pentru club. Dar mai mult pentru noi, să jucăm din nou cupe europene şi să scriem în continuare istorie”, a spus Mario Camora la Telekom Sport.

El mai arată că își dorește foarte mult ca echipa sa să joace în Liga Campionilor, însă recunoaște că până atunci îi așteaptă un drum greu.

”Normal că îmi doresc (să jucăm în Champions League). Anul ăsta am fost aproape, dar e adevărat că am prins o echipă Praga foarte bună. Sperăm să luăm campionatul, în primul rând, să jucăm după aia să ne calificăm în Champions League. Nu e uşor, că sunt multe preliminarii, nu e uşor pentru nicio echipă să ajungă în Champions League. Avem nevoie în primul rând, cum am spus, să luăm titlul. Şi după aia să ne pregătim bine echipa, să ajungem în Champions League. Asta îmi doresc”, a mai spus căpitanul CFR-ului.

Camora a reușit să cucerească cu CFR-ul trei titluri de campion, o Cupă a României și o Supercupă.

33 de ani are Mario Camora.

2.2 milioane de euro este cota de piață a lui Mario Camora, conform Transfermarkt.com.

44 de puncte are CFR în clasamentul Ligii 1.

Publicat: 25 01. 2020, 23:30
Actualizat: 26 01. 2020, 00:11