Pintilii, nu Budescu. FCSB a învins Astra cu 3-0, la Giurgiu, iar veteranul lui Dică a dat un gol de generic și un assist genial! Vicecampioana conduce din nou clasamentul

Sub presiunea victoriei obținute de CFR Cluj la Ovidiu, 2-1 cu Viitorul – cu ajutorul căreia elevii lui Dan Petrescu au redevenit lideri în Liga 1 -, FCSB pornea ca favorită în meciul cu Astra, de la Giurgiu. Vicecampioana a început tare partida și, în minutul cinci, Budescu a dat primele emoții. Fostul jucător al Astrei a șutat, dintr-un unghi imposibil, în transversala lui Iliev, în urma unei pătrunderi în careu.

Astra a răspuns după 10 minute, când Erico a reluat periculos, din careu, după respingere pe spate cu capul, o minge spre poarta lui Cristian Bălgrădean.  A urmat o bară a lui Man și un șut periculos al lui Filip, iar minutul 26 a adus o decizie eronată a arbitrului Marius Avram. Centralul a dictat penalty pentru FCSB după un contact mult prea ușor între Benzar și Buș, în careu. Mijlocașul Astrei a pus o mână pe fundașul dreapta al naționalei, iar acesta din urmă a căzut și a obținut penalty.

Harlem Gnohere a transformat, în minutul 27, iar FCSB a devenit mai prudentă. Singura ocazie notabilă de până la pauză a fost o lovitură de cap a lui Balaure, care a trimis peste poartă după o centrare din stânga, în urma unui contraatac. S-a intrat la cabine cu 1-0 pentru FCSB.


Dică l-a scos din nou pe Budescu la pauză, FCSB a marcat de două ori în două minute

Debutul de repriză secundă l-a găsit pe Budescu din nou pe bancă, dar Dică a fost din nou inspirat. Au intrat Teixeira și Ovidiu Popescu, au ieșit Constantin Budescu și Lucian Filip. Două minute de joc i-au trebuit lui Mihai Pintilii ca să găsească o pasă excelentă pentru Man, care a scăpat singur cu Iliev și l-a executat cu un șut în stânga. 2-0.

Pintilii și-a completat seara excelentă cu un gol de generic. Experimentatul mijlocaș al FCSB-ului a înscris cu un șut puternic, de la 20 de metri, fără preluare. Iliev s-a întins, dar nu a putut face nimic pentru a evita al treilea gol al echipei lui Nicolae Dică. Ocaziile FCSB-ului au curs în continuare, chiar și după ce s-a făcut 3-0. Florin Tănase, Denis Man și Oivdiu Popescu au mai ratat șanse importante de a marca.

Bălașa s-a accidentat și nu a mai putut continua partida

Dică a primit și o veste proastă într-un meci în care jocul echipei sale a mers perfect. Mihai Bălașa, unul dintre căpitanii viceampioanei, a acuzat probleme musculare la jumătatea părții a doua, iar Nicolae Dică a fost forțat să facă permutări în apărare. A ieșit Bălașa și în locul său a intrat Jr. Morais, deși pe bancă se afla și Ionuț Larie. Astfel, Momcilovic a fost nevoit să joace în centrul defensivei pentru restul meciului, iar Morais a trecut în banda stângă.


Planic face penalty în minutul 90, dar Bălgrădean salvează „clean-sheet-ul”

O centrare din dreapta, a lui Buș, a dus mingea în mâna fundașului Bogdan Planic, iar Marius Avram a dictat o nouă lovitură de pedeapsă. Florentin Matei a executat, dar „Pufi” Bălgrădean a parat și a păstrat poarta intactă.

Cu acest succes, FCSB a acumulat 41 de puncte și a revenit pe primul loc, la două puncte peste CFR Cluj, care are 39 după succesul de la Oividu, 2-1 cu Viitorul. Cele două favorite la titlu se vor întâlni în meci direct, pe Arena Națională, pe 28 martie.
 

Publicat: 16 04. 2018, 22:42
Actualizat: 16 04. 2018, 22:59