Petrolul solicită pedepsirea patronului de la Astra după declarațiile de finalul semifinalei din Cupa României

Petrolul a trimis o sesizare Comisiei de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal, prin care solicită să se sancționeze afirmațiile făcute de către patronul Astrei Giurgiu, Ioan Niculae, la adresa clubului ploieștean și a fanilor acestei echipe, la finele partidei retur din semifinalele Cupei României.  

„Suporterii Petrolului sunt niște sălbatici și niște idioți. Au distrus stadionul, au rupt scaune și au dat foc la tot ce au găsit. Ar trebui să ajungă toți la pușcărie. Sunt niște huligani. Petrolul de acum nu are nicio istorie. Echipa asta este o minciună, este Astra de acum câțiva ani, o echipă înființată de mine. Le-am făcut-o cadou în 2003. Dar am plecat de acolo din cauza oamenilor. Mă înjurau și mă făceau în toate felurile. Istoria lor este din 1999 și până în prezent”, a spus Ioan Nicolae la televiziunea sport.ro.

În urma acestor declarații jignitoare, FC Petrolul solicită Comisiei de Disciplină să aplice măsurile care se impun.

Publicat: 18 04. 2014, 16:29
Actualizat: 18 04. 2014, 16:57