Persistă problemele financiare la CFR Cluj! Fotbaliștii așteaptă achitarea salariilor pe ultimele două luni

Persistă problemele financiare la CFR Cluj! Așa cum a obișnuit în ultimele sezoane, clubul din Gruia funcționează în „regim de avarie”. Cu toate acestea, datoriile se adună, iar acest lucru ar putea avea efecte negative și-n jocul echipei lui Dan Petrescu.

Conform GSP, se împlinesc, curând, pe 25 octombrie, două luni de neplată a salariilor, iar clubul este atent monitorizat de FRF și UEFA, din cauza acestor întârzieri, dar și al datoriilor totale.

Cel mai probabil, conducătorii campioanei vor fi obligați să recurgă la bunăvoința jucătorilor și să le ceară o amânare a plăților, pentru a nu avea probleme și cu obținerea licenței de Liga 1, pentru sezonul viitor.

Probleme mari pentru CFR Cluj!

Recent, clubul CFR Cluj a obținut un împrumut de 800.000 de euro, însă nu au fost suficienți pentru achitarea datoriilor. Numai rezilierea contractului lui Marius Șumudică și a staff-ului său a costat aproximativ 400.000 de euro.

În plus, CFR Cluj a pierdut procesul cu FC Botoșani în cazul fundașului Ulrich Meleke. Clujenii au fost amendați cu 3.000 de lei pentru întârzierea viramentelor de bani către moldoveni. Aceștia au trimis, zilele acestea, 100.000 de euro către FC Botoșani, și vor mai vira încă 150.000 de euro în diferite tranșe, pe parcurs.

Cu toate acestea, CFR Cluj se află în grupele Conference League, iar acest lucru ar trebui să aducă în club peste 3 milioane de euro. Semn că banii nu au fost încă livrați de UEFA, dacă există această stare de instabilitate financiară.

Chiar și cu acești bani intrați în club, campioanei îi va fi greu să termine sezonul competițional cu toate salariile la zi, fără să apeleze al surse de finanțare externe. Dacă nu va reuși un sezon de excepție, care va aduce un nou titlu, clubul ar putea avea probleme mari în sezonul următor.

În acest moment, CFR Cluj este pe primul loc în Liga 1, cu 30 de puncte adunate, în primele 12 runde, la 6 peste FC Voluntari și FCSB.

Publicat: 19 10. 2021, 13:22
Actualizat: 19 10. 2021, 13:25