Paul Papp vrea la națională după primul meci la Craiova: „Când am revenit în România, m-am gândit la asta!”

Paul Papp se gandeste la nationala dupa primul meci la Craiova
Vezi galeria foto - 15 poze

Craiova și-a revenit din pumnii primiți cu Academica Clinceni și câștigă cu Hermannstadt. A fost meciul care a însemnat revenirea lui Paul Papp în Liga 1. Fostul fundaș al FCSB a declarat că se gândește chiar și la echipa națională.

Nicușor Bancu a fost eroul Craiovei în meciul jucat la Mediaș. Fundașul a marcat în minutul 33, din pasa lui Dan Nistor.

Pentru echipa lui Cristiano Bergodi este a opta victorie din nouă etape jucate în actualul sezon.

Paul Papp a scăpat de ghinion și se gândește la națională după primul meci la Craiova

Paul Papp a scăpat de accidentare, dar și de infecția cu noul coronavirus. Fundașul a revenit oficial în Liga 1 și a jucat primul meci în tricoul CSU Craiova.

„Cred că am făcut o partida ok, ținând cont de teren, și iată că cele trei puncte sunt la noi. Când am revenit în România m-am gândit la echipa națională, acum rămâne să decidă selecționerul.

Eu o să îmi fac treaba cât mai bine, dacă o să fiu convocat, o să răspund cu plăcere. Dacă nu, o să îmi fac treaba la Craiova”, a declarat Paul Papp la Digi Sport, la finalul meciului cu Hermannstadt.

El s-a accidentat imediat după ce s-a transferat în Bănie, în stagiul din Austria, iar când a revenit s-a infectat cu coronavirus.

„Am avut ghinion, pentru că m-am accidentat după ce am venit, iar când am revenit m-am infectat cu coronavirus.

Pe de altă parte, mă simt norocos că fac parte din acest grup, avem staff bine pregătit şi jucători de valoare. Depinde numai de noi să câştigăm campionatul.

Nu ştiu dacă sunt titular la acest meci, fiindcă la Craiova nu există titulari sau rezerve. Mă simt bine şi fundaş dreapta şi stoper, dau sută la sută oriunde voi fi folosit”, a spus Paul Papp.

ECHIPELE DE START:

Hermannstadt: 13. Cristiano – 70. Belu, 12. Viera, 4. I. Stoica, 25. Opruț – 5. Dâlbea, 52. R. Pires – 10. Caiado, 20. Sântean, 11. Jo Santos – 91. Fabio Fortes
Rezerve: 1. I. Pop, 16. L. Florică, 19. Buzan, 21. Mayoral, 27. A. Bastos, 90. Addae, 99. Karanovici
Antrenor: Ruben Albes

Craiova: 13. Pigliacelli – 34. A. Olteanu, 4. Bălașa, 26. Acka, 11. Bancu – 16. Nistor, 29. Bic, 10. Cicâldău – 22. Bărbuț, 9. A. Ivan, 17. Baiaram
Rezerve: 1. L. Popescu, 2. Papp, 5. Vătăjelu, 8. Mateiu, 14. Ofosu, 20. Tudorie, 21. Ivanov, 30. Mamut, 33. Căpățână
Antrenor: Cristiano Bergodi

Publicat: 01 11. 2020, 00:05
Actualizat: 01 11. 2020, 00:13