Paul Papp a spart gheața și ghinionul la Universitatea Craiova! Fostul fundaș al FCSB, gol spectaculos cu Viitorul | FOTO & VIDEO

Paul Papp a spart gheata si ghinionul la Craiova
Vezi galeria foto - 4 poze

Paul Papp a spart gheața și ghinionul la Universitatea Craiova. Fostul fundaș al FCSB a marcat cu călcâiul și a deschis scorul cu Viitorul, chiar înaintea pauzei.

Paul Papp a avut parte de multe piedici de la revenirea în fotbalul românesc. Imediat după ce a fost transferat de la Sivasspor, Papp s-a accidentat și a absentat o bună perioadă.

Apoi, fostul fundaș al naționalei s-a infectat cu noul coronavirus, astfel că a trebuit să își amâne debutul în echipa oltenilor.

Paul Papp a spart gheața și ghinionul la Universitatea Craiova! Fostul fundaș al FCSB, gol spectaculos cu Viitorul

Paul Papp a fost trimis de Corneliu Papură în prima echipă a Craiovei, în partida din runda a 18-a a Ligii 1. A făcut pereche în apărare cu Marius Constantin, dar oltenii s-au chinuit pe durata primei reprize.

Golul a venit chiar înaintea pauzei (Min.45), spre bucuria gazdelor. Paul Papp a pus călcâiul la centrarea lui Dan Nistor, din corner, iar Cojocaru a fost învins. (VIDEO AICI)

Paul Papp este la primul gol pentru Universitatea Craiova, după șase meciuri.

Papp se gândea la națională după primul meci în tricoul Craiovei:

„Cred că am făcut o partida ok, ținând cont de teren, și iată că cele trei puncte sunt la noi. Când am revenit în România m-am gândit la echipa națională, acum rămâne să decidă selecționerul.

Eu o să îmi fac treaba cât mai bine, dacă o să fiu convocat, o să răspund cu plăcere. Dacă nu, o să îmi fac treaba la Craiova”, a declarat Paul Papp la finalul meciului cu Hermannstadt, partida sa de debut.

ECHIPELE DE START:

CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – Șt. Vlădoiu, Papp, M. Constantin, N. Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Ofosu, I. Mamut, Cîmpanu

Rezerve: I. Popescu – Vătăjelu, Ov. Bic, Acka, Bărbuț, Căpățînă, V. Constantin, Baiaram, A. Ivan

Antrenor: Corneliu Papură

Viitorul: V. Cojocaru – R. Benzar, Mladen, V. Ghiță, R. Boboc – C. Matei, Artean, Babunski – Ely Fernandes, Luckassen, G. Ganea

Rezerve: Căbuz – Dobrosavlevici, Mățan, Gaztanaga, A. Ciobanu, Dussaut, De Nooijer, A. Pitu, AndronacheAntrenor: Mircea Rednic

Stadion: „Ion Oblemenco”, Craiova
Arbitru: Bîrsan Marcel (Bucureşti) / Asistenți: Ghinguleac Radu Adrian (Bucureşti) și Urzică Vladimir (Piatra Neamţ)

Publicat: 23 01. 2021, 22:01
Actualizat: 23 01. 2021, 22:06