Patronul din Liga 1 care recunoaște că s-a băgat peste antrenori: „Da, m-am băgat! De ce să zic nu?” Regretul cel mare și episodul povestit cu Șumudică: „Face el pe luptătorul, dar…”

Adrian Porumboiu, fostul patron de la FC Vasliu, a recunoscut că s-a băgat peste anternorii pe care i-a adus la echipă, în perioada în care aceasta se bătea la titlul din Liga 1. Fostul arbitru vorbit, printre altele, și despre anumite momente care au avut loc în vestiarul de la Vaslui.

„Au fost antrenori cu care m-am înțeles foarte bine, dar și antrenori cu care m-am înțeles mai puțin bune. Cu Lopez Caro îmi pare rău, am greșit eu, dar cea mai mare greșeală a fost cu Inacio. Am fost influențat și d-aia l-am schimbat. Cel mai regretabil lucru pe care l-am făcut cu antrenori a fost Inacio. Nu trebuia să-l schimb, am avut un director sportiv care… Am greșit. N-am această calitate să nu fiu ușor influențabil. Cel mai rău îmi pare de Inacio.

Șumudică face el pe lupătatorul, dar fuge imediat. A plecat, am pierdut un meci. Nu l-a dat nimeni afară. Mi-a zis ‘Nea Adi, nu mai vin…’. Și n-a mai venit. M-a mirat ascensiunea lui. Îl felicit pentru ce a făcut la Astra”, a povestit Adrian Porumboiu, la TelekomSport.

Basarab Panduru, Mircea Rednic, Gigi Mulțescu, Viorel Hizo, Dorinel Munteanu, Emil Săndoi, Viorel Moldovan, Cristian Dulca, Marius Lăcătuș, Lopez Caro, Augusto Inacio, Marius Șumudică, Gabi Balint și Liviu Ciobotariu sunt tehnicienii care au antrenat de-a lungul timpului la FC Vaslui.

Publicat: 22 01. 2018, 22:29
Actualizat: 23 01. 2018, 00:03