Pancu, antrenor lider și șef de galerie. VIDEO | Discursul superb ținut în vestiar prin care i-a ridicat pe jucători în picioare: „Aici e Rapid, îi batem pe ăia!”

Daniel Pancu (41 de ani) a ținut un discurs prin care i-a făcut pe jucătorii Rapidului să se ridice în picioare și să cânte, la finalul victoriei obținute duminică, 3-2 cu CS Tunari, pe teren propriu, care a readus echipa din Giulești pe primul loc în Seria a 2-a a Ligii 3.

Pus în funcția de antrenor în locul lui Constantin Schumacher, Pancone e neînvins în cele patru meciuri jucate de Rapid, a dus echipa pe primul loc în această stagiune și, în vestiar, de față cu toată echipa, a mutat atenția spre meciul din etapa viitoare, cu Unirea Slobozia, considerată principala contracandidată la promovarea în Liga 2.

„Jos pălăria. Sincere felicitări pentru modul cum ați interpretat jocul acesta din punct de vedere al implicării. Toată lumea are 10 cu felicitări la capitolul atitudine. Vedeți foarte bine cum se autodepășesc când joacă cu voi, când joacă cu asemenea public vor cu toții să fie în locul vostru. Când ne ridicăm la nivel de implicare nu avem probleme cu nimeni. Ne așteaptă duminică finala campionatului de până acum. Vă spun, pregătitor, că ne așteaptă un război. Îi batem pe ăia când nu se așteptă nimeni, cu toate absențele, cu Iacob, cu Voicu, că lipsește Pancu, nu contează. Aici este Rapid și nimeni nu e de neînlocuit. Acum aș vrea să cântăm împreună, că nu am cântat niciodată, >”, au fost cuvintele simbolului giuleștean.

Meciul dintre Unirea Slobozia și Rapid e programat sâmbătă, de la ora 14:00, pe stadionul echipei ialomițene.

Rapid a avut ceva emoții în a obține victoria în meciul de pe teren propriu, de duminică, cu CS Tunari, scor 3-2, în etapa a 12-a a Ligii 3, însă și-a menținut prima poziție în clasamentul Seriei a 2-a și rămâne una dintre cele trei cluburi din acest eșalon care sunt neînvinse.

Cei aproximativ 2.500 de spectatori care au asistat la meciul desfășurat duminică pe bătrânul stadion din Giulești au fost reduși la tăcere încă din primul minut al jocului. Fostul stelist Marius Bâtfoi, acum la CS Tunari, s-a demarcat perfect la prima bară la o centrare din dreapta careului și a înscris cu o lovitură de cap. Trecuseră doar 55 de secunde de la primul fluier al arbitrului.

Până la golul egalizator, jucătorii lui Daniel Pancu au irosit trei șase bune de a înscrie. Însă Petre Goge (31) n-a mai ratat și a trimis în plasă tot cu o lovitură de cap, după ce Jurj a întors un adversar și a centrat perfect. Iar imediat mai apoi, Amir Jorza (38) și-a trecut și el numele pe lista marcatorilor după o lovitură de la colț, Rapidul intrând astfel la vestiare cu avantaj minim, după ce a revenit pe tabelă.

Și în partea secundă ilfovenii au început mai bine și cu puțin noroc au reintrat în joc. Mihai Ion (57) a nimerit bara, iar mingea revenită în teren l-a lovit apoi pe portarul Virgil Drăghia, din acesta ducându-se în plasă.

Golul victoriei giuleștenilor a venit de la golgheterul Marian Vlada. Demici a centrat, iar atacantul adus de la Afumați a înscris cu o lovitură superbă de cap.

Rapid revine astfel pe prima poziție, cu 29 de puncte, devansându-le pe Unirea Slobozia (28 pct.) și CS Afumați (26 pct.), care au câștigat la pas în etapa a 12-a, 4-1 cu Agricola Borcea, respectiv Înainte Modelu.

Echipa Rapidului cu CS Tunari: Drăghia – I. Voicu (cpt.), Ad. Neacșu, D. Bratu (Ad. Mitea 61′), Demici – Al. Burlacu (Mir. Manole 71′), Jorza (Robinho 46′), Cârstocea, P. Goge (Ad. Grigore 89′) – Sg. Jurj, Vlada
Rezerve neutilizate: Andr. Voican – Babaua, Duriță
Antrenor: Daniel Pancu

Publicat: 12 11. 2018, 21:03
Actualizat: 13 11. 2018, 11:17