Până unde poate merge Pablo Cortacero? Ciprian Marica: „N-am mai întâlnit o astfel de persoană!” Spaniolul l-a sunat de Sărbători pe fostul atacant al lui Dinamo

Pablo Cortacero in tribuna la meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si Dinamo Bucuresti, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, luni 31 august 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 8 poze

Ciprian Marica a dezvăluit că a fost sunat de Sărbători de către „inamicul public” numărul 1 din Ștefan cel Mare, Pablo Cortacero. Fostul atacant al roș-albilor s-a arătat surprins de planurile spaniolului, dar și de puterea de convingere a acestuia.

Dinamo s-a reunit pentru reluarea campionatului, dar lucrurile ar putea lua o întorsătură dramatică pentru echipa din Ștefan cel Mare. Cei mai mulți dintre jucători amenință că vor pleca dacă spaniolii nu vor vira o parte din banii promiși.

Primul meci al lui Dinamo în noul sezon este programat miercuri, 13 ianuarie, de la 19:00, pe terenul celor de la Hermannstadt.

Până unde poate merge Pablo Cortacero? „N-am mai întâlnit o astfel de persoană!” Spaniolul l-a sunat de Sărbători pe Ciprian Marica

Pablo Cortacero a dispărut iar fără urmă din România. Cu toate acestea, omul acuzat de suporteri pentru situația dramatică în care a ajuns clubul încearcă să atragă de partea diferiți oameni din anturajul echipei.

„Am vorbit cu Pablo Cortacero de sărbători. Chiar îşi făcea planuri când vine în România, cu noul staff, cu alţi oameni.

Nu m-am mai întâlnit cu o astfel de persoană care să-mi spună că lucrurile vor fi atât de bine, că va reuşi să redreseze clubul, că va reuşi să vină cu o nouă strategie performantă, atât din punct de vedere administrativ, cât şi tehnic.

Omul pare să aibă un plan, cel puţin aşa îmi spune de fiecare dată. Aş fi dezamăgit să nu reuşească şi toate lucrurile să fie o minciună”, a declarat Marica pentru Telekom Sport.

Și Jerry Gane încearcă să ridice moralul jucătorilor. Antrenorul a dezvăluit, luni, că a vorbit cu Dorin Șerdean și Cornel Țălnar, care l-au anunțat că vor fi plătite două salarii până vineri.

„Domnii Dorin Șerdean și Cornel Țălnar ne-au spus că până vineri o să se plătească unul sau două salarii.

Nu credem, le-am spus-o în față că nu credem. Ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp, mai ales din partea lui Pablo Cortacero, o bătaie de joc, josnic ceeea ce a facut…

Am avut o discuție cu Dorin Șerdean și cu Cornel Țălnar. Ne-au spus că ei vor plăti ceva, unul sau două salarii. Au fost de față și câțiva jucători. Dacă nu se întâmpla asta, va fi foarte grav. Nu știu ce deciziii vor lua, dar există o stare mare de îngrijorare”, a spus antrenorul lui Dinamo, la Digi Sport.

Despre bani a vorbit și Ante Puljic. În căutarea unei soluții pentru a se prezenta la echipă, croatul spune că a auzit de o anumită sumă de bani care ar fi intrat în conturile clubului. Cu toate acestea, fundașul nu vede o soluție pentru ieșirea din criza fără precedent în care a ajuns clubul.

Lotul lui Dinamo, la reunirea din ianuarie 2021

Mihai Eșanu, Tomas Mejias, Ionuț Șerban, Ahmed Bani, Alexandru Răuță, Florin Bejan, Robert Moldoveanu, Ricardo Grigore, Vlad Achim, Adam Nemec, Geani Grețu, Janusz Gol și Magaye Gueye, Paul Anton, Marco Ehmann, Aleksander Mitrovic, Cătălin Măgureanu, Ahmen Bani, Valentin Borcea și Andrei Radu

E de admirat ce fac suporterii şi cred că acest proiect trebuie să continue şi trebuie să ia mai mare amploare, cred că asta e doar începutul. Au potenţial mult mai mare şi vor putea fi un pion în susţinerea unui club important. Sper ca spaniolii, dacă se vor ţine de promisiuni, împreună cu suporterii, să reușească să facă o echipă importantă
Ciprian Marica

Publicat: 05 01. 2021, 00:33
Actualizat: 05 01. 2021, 00:41