„Palmaresul Craiovei e la mine!” Dinel Staicu vorbește de după gratii despre Universitatea! El a vândut Craiova pentru 500.000 de euro

Dinel Nuțu (fost Staicu) este cel care i-a vândut Universitatea Craiova lui Adrian Mititelu în 2004 pentru 500.000 de euro, urmând ca la momentul încasării să-i cedeze și palmaresul.

În alte domenii s-a remarcat ca șef al SIF Oltenia, dar și prin construcția Muzeului Comunismului de la Scornicești și a Palatului Republicii Socialiste de la Podari. Fost căpitan de miliție-poliție, licențiat în drept, doctor în economie subterană, acum se află după gratii într-un dosar de fraudare a Băncii Internaționale a Religiilor cu cinci milioane de euro. Am reușit să-l contactăm prin intermediul site-ului www.dinel-nutu-staicu.ro și ne-a răspuns unor întrebări. Le-am selectat în special pe cele de fotbal în acest interviu.

După ce ați fost arestat în capitalism vă mai considerați un comunist autentic?
Nu, acum sunt un comunist sub acoperire!
Chiar nu ați renunțat la ideologia comunistă?
Nu, acum trebuie să rescriu programul P.C.R. și să îl adaptez noilor cerințe ale crizei!
Dar nu vă este frică, P.C.R. fiind partid ilegal în România?
Nu, P.C.R. poate fi tradus și Partidul Capitalist Român și nu neapărat Partidul Comunist. Mai important este dacă noul program vine sau nu în slujba celor mulți.
Vi se pare cumva că pluripartidismul nu îi satisface din punct de vedere politic pe cei mulți?
Pluripartidismul, pe lângă că este generator de tensiuni sociale, prin el însusi, a fost conceput să slujeasca în mod exclusiv interesul clasei politice, nepotismul și birocrația, dar consider că nu este nici locul și nici momentul pentru un astfel de subiect, eu fiind încă arestat!

„Nu mă mai implic în fotbal”

Dumitru Dragomir a declarat că palmaresul Universității s-ar afla la dumneavostră și că vă aparține. Este adevarat sau e o diversiune?
Da, eu știu ce cunoaște nea Mitică de la Ligă și mi se pare foarte normal ca acest palmares să rămână la Craiova și să fie doar al craiovenilor.
Veți pretinde bani pentru cedarea lui?
Nu, niciodată nu voi formula o astfel de pretenție, nici eu și nici fiscul nu ar trebui să ceară vreun cent pentru el. Vreau să fiu clar: chiar daca am acest palmares, eu, Dinel Staicu, vă spun răspicat că nu mă voi mai implica vreodată în fotbal sau în alte noi afaceri în România.
De ce?
Pentru că îmi este frică să mai fac afaceri în Romania. Poți fi arestat indiferent dacă ești vinovat ori nevinovat.

Articol scris de Cristi Stăncescu

Publicat: 23 05. 2012, 09:26
Actualizat: 23 05. 2012, 09:27