Ovidiu Hațegan a spus pentru prima dată concret când ar putea reveni în arbitraj: „Poate și din sezonul acesta”

Dacă până acum nu a dorit să dea prea multe detalii despre revenirea în arbitraj, după meciul caritabil organizat pentru fundația lui Mihai Neșu, Ovidiu Hațegan a dat primele detalii despre momentul când ar urma să se producă acest eveniment.

Ovidiu Hațegan a spus pentru prima dată concret când ar putea să revină în arbitraj!

El a oficiat de la centru această partidă demonstrativă, iar la final, pe lângă faptul că s-a arătat extrem de emoționat de faptul că a putut să arbitreze din nou un joc de un astfel de nivel după infarctul suferit în martie 2022, a dezvăluit că sunt șanse să revină pe teren la cel mai înalt nivel din sezonul viitor, și poate chiar și din actuala stagiune, în anumite condiții.

„Extraordinar, dar sunt sentimente îndreptate în primul rând spre Mihai Neșu și fundația lui, pentru persoanele care suferă și au nevoie de ajutor, mai puțin norocoase decât majoritatea dintre noi. Acesta este mesajul cel mai important pe care această seară l-a transmis și ar trebuie ca noi, fiecare dintre noi, să fim mai buni, mai atenți la aceste lucruri. Din păcate… Mi-aș fi dorit să fie un stadion arhiplin. Probabil că și vremea, mai mulți factori au făcut să nu se umple stadionul, chiar dacă s-au vândut toate biletele.

(n.r. dacă a avut emoții înaintea acestui meci) Ca și înainte de fiecare meci, dar sunt niște emoții plăcute, niște trăiri fantastice, după mai mult de 400 de zile. Am avut iarăși ocazia să arbitrez. Acum două săptămâni am avut un meci amical, dar acesta, cu tribunele pline, cu totul și cu totul altă anvergură. M-am simțit extraordinar, parcă acum o lună am avut ultimul meci, am avut o scurtă pauză și am revenit.

Sunt două lucruri total diferite. În teren, avem fracțiunea de secundă în care trebuie să luăm decizia, în cabina VAR, avem la dispoziție o grămadă de unghiuri, sprijinul acesta este extraordinar pentru toți. Arbitrul VAR nu ia decizia, decizia finală este a arbitrului întotdeauna.

Când eram în iarbă, nu mă regretau, glumim. Toate la timpul lor. Vreau să le mulțumesc cu această ocazie tuturor celor care m-au sprijinit, mi-au trimis un gând bun, un mesaj, pe orice cale și îmi pare rău dacă nu am putut să le răspund tuturor. Încet-încet sper să pot să le răspund, de ce nu, din teren.

Sunt niște pași pe care vreau să îi fac împreună cu medicii mei, împreună cu cei din Comisia Centrală, Kyros (Vassaras) și toată lumea, cu care mă sfătuiesc. Toate la timpul lor, nu pot să dau un termen, nu m-am grăbit până acum, nu o să o fac nici… O să vedem. Sper din sezonul viitor. Acum să vedem, poate și din sezonul acesta, dacă totul va fi ok, dar, în funcție de ce o să discut și cu domnul președinte, o să vedem dacă o să fie Liga 1 sau alte meciuri. Nu vreau să grăbesc și să stric tot ce am muncit în perioada asta, nu schimbă cu absolut nimic două săptămâni în plus sau în minus.

Dacă înainte de acest episod, cineva mi-ar fi spus că o să apreciez altfel lucrurile în viață și alte lucruri simple sau micile momente ale vieții, aș fi zis «Da, da, ai dreptate». Și probabil că le apreciam, dar nu la justa valoare. În momentul în care treci prin așa ceva, credeți-mă, apreciezi fiecare moment mult mai bine. Și aici mă refer când ai posibilitatea să stai cu cei dragi, să îți ții copiii în brațe, să stai cu soția, cu familia, sunt lucruri care nu se întorc niciodată. De asta vă spun, nu vreau să grăbesc sau să stric ceea ce am muncit atâta timp în perioada asta. Dacă se va mai putea, ok, dacă nu, la fel de bine, viață continuă și fără arbitraj, sunt atât de multe posibilități în viața asta.

Evident, este pasiunea mea, viața mea, nebunia mea, să spunem, dar nu o să o pun deasupra familiei, sănătății și a siguranței mele, sub nicio formă. Am spus dacă nu o să pot să revin la nivelul cerut de Comisia Centrală, de mine, de fapt, nu o să mă întorc de dragul de a mă întoarce pe teren. Pot să fac alte lucruri în sprijinul arbitrajului, dacă va fi nevoie bineînțeles, sau în alt domeniu”, a spus Ovidiu Hațegan după meciul caritabil. 

Publicat: 04 05. 2023, 23:22
Actualizat: 04 05. 2023, 23:27