Oltenii vor răzbunare: „Mergem să îi călcăm în picioare!”. Declarație războinică înainte de meciul cu Viitorul

Egalul din derby-ul U CraiovaCFR Cluj (0-0, în Bănie), cumulat cu înfrângerile cu FCSB și Viitorul, i-a înfuriat pe olteni. Cel puțin asta reiese din declarația războinică pe care Alexandru Mateiu, unul dintre cei mai importanți oameni ai lui Devis Mangia, a făcut-o în legătură cu meciul cu Viitorul, care urmează pentru „lei” în play-off.

Mateiu promite că U Craiova va merge la Ovidiu pentru a scoate un rezultat care să le asigure cele trei puncte. „Îi călcăm în picioare”, e declarația războinică a lui Mateiu. Viitorul a învins Craiova cu 2-1 chiar pe terenul oltenilor, în turul semifinalelor Cupei României.

„Mergem la Viitorul să câștigăm și sper să câștigăm toate meciurile până la final și vedem unde suntem. Tot timpul am avut meciuri grele cu Viitorul, dar sperăm să câștigăm și să mergem pe un drum foarte bun. Sunt șanse, jucăm.

Normal că mi-aș dori să bat chiar FCSB, dar noi ne dorim să ne facem jocul, să fim sănătoși, să jucăm, să câștigăm, să o băgăm în poartă că nu am mai băgat-o de așa multe ori. E o atmosferă bună, mai avem șanse și la campionat, și la Cupă, trebuie să mergem mai departe, să avem încredere în noi că avem un lot foarte bun.

De mâine, cu Viitorul în cap și acolo mergem să îi călcăm în picioare și să câștigăm”, a spus Mateiu, după egalul cu CFR Cluj, conform telekomsport.ro.

Viitorul – U Craiova se joacă sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 21:30, la Ovidiu, în etapa a 5-a din play-off-ul Ligii 1 Betano.

Publicat: 08 04. 2019, 16:47
Actualizat: 08 04. 2019, 16:48