Olimpiu Moruțan, mai bun decât Ianis Hagi și Niculae Stanciu! „E cel mai bun dribleur. Poate fi cel mai scump transfer din România”

Olimpiu Vasile Morutan in meciul de fotbal dintre FCSB si UTA Arad, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 5 decembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 13 poze

Olimpiu Moruțan este unul dintre oamenii care au ajutat FCSB să ajungă pe primul loc. A semnat 7 pase decisive, iar evoluțiile lui l-au adus pe lista lui Internazionale Milano. Valeriu Iftime a păstrat procente dintr-un viitor transfer și îl laudă pe fostul său jucător. Este convins că mijocașul lui Gigi Becali driblează mai bine decât Ianis Hagi și Nicolae Stanciu.

Gigi Becali a plătit în anul 2018 un milion de euro pentru transferul lui Olimpiu Moruțan. Conducătorii de la FC Botoșani au fost inspirați și au păstrat procente, dintr-o viitoare afacere, iar patronul FCSB a încercat să le cumpere chiar în aceste zile. Valeriu Iftime știe de ce se grăbește Gigi Becali să rezolve această problemă. Patronul formației moldovene are informații că Inter a negociat pentru mijlocașul este om de bază la FCSB, dar și la naționala U21.

Iftime este convins că Moruțan driblează mai bine decât Ianis Hagi și Nicolae Stanciu, jucători care câștigă multe sute de mii de euro pe an la Glasgow Rangers și Slavia Praga.

„E cel mai bun dribleur, n-o face cu efort ca Stanciu sau Hagi jr., Moruțan te prostește. Plus că e altruist, asta e nativ. Parcă n-ar vrea să se vândă. Bravo lui! Poate fi cel mai scump transfer din România”, a declarat patronul lui FC Botoșani.

Valeriu Iftime, supărat că Moruțan nu a terminat liceul

Valeriu Iftime susține că Moruțan nu-l mai bagă în seamă, dar are și alte motive să fie supărat pe jucătorul FCSB. Când a plecat de la Botoșani l-a sfătuit să termine liceul, dar nu a dat nici până acum examenul.

„A greșit că nu a terminat liceul. Și nu-l va mai termina niciodată! Nu va mai da BAC-ul. Crezi că mai învață el geografie și matematică? Niciodată! I-am zis să mai stea o jumătate de an la mine. Să dea BAC-ul și apoi poate pleca liniștit. N-a vrut! Am făcut puțin mișto de el și nu m-a mai băgat în seamă”, a mai spus Iftime, pentru GSP.ro.

Publicat: 08 12. 2020, 18:18