Oficial! Cine sunt cei doi arbitri care vor conduce prima manșă a barajelor U Cluj – Dinamo și Chiajna – Chindia Târgoviște

Alexandru Rauta (C),de la Dinamo, discuta cu arbitrul Catalin Popa, in timpul meciului de fotbal contra echipei UTA Arad din etapa a XXVI-a a Ligii 1, disputat pe Arena Francisc Neuman din Arad, duminica, 13 februarie 2022. CIPRIAN PETCUT / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Cu o zi înaintea barajului pentru menținerea în Liga 1, pe site-ul FRF au fost anunțati arbitri celor două confruntări. Astfel, Marcel Bîrsan va fi la centru la Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște, iar Cătălin Popa va conduce partida dintre Universitatea Cluj și Dinamo.

Cătălin Popa este, astfel, cel care va conduce primul meci din dubla decisiva pentru istoria lui Dinamo. O delegare interesantă în contextul în care dinamoviștii l-au contestat pe „central” în mai multe rânduri. În luna februarie, „câinii” au remizat cu UTA, scor 0-0, iar în minutul 41, Marco Ehmann primea un cartonaș roșu, direct, acordat destul de ușor.

De altfel, Popa a fost criticat în mai multe rânduri și nu numai de către dinamoviști, fiind implicat de-a lungul carierei în mai multe polemici legate de calitatea arbitrajelor sale. Din aceste motive, poate fi considerată o surpriză delegarea lui la un meci cu o asemenea miză.

„Dublă” de totul sau nimic pentru Dinamo

„Alb-roșii” lui Dusan Uhrin sunt condamnați să câștige. După un sezon de-a dreptul dezastruos, poate cel mai rău din istoria clubului, singura salvare este rămânerea în prima divizie.

Acesta este și mesajul suporterilor, care la ultima partidă din play-out, împotriva celor de la UTA, au afișat mesajul: „74 de ani fără retrogradare, rămâneți în A, e singura scăpare!”

Prestațiile dinamoviștilor au cunoscut o ușoară creștere în ultima perioadă. După revenirea lui Dusan Uhrin, Răuță&Co. au ridicat nivelul și chiar au reușit să fie neînvinși în ultimele 4 etape de play-out, contabilizând 3 victorii și un egal.

Pe de altă parte, adversarii de la „U” Cluj traversează o perioadă dificilă. Elevii lui Erik Lincar au pierdut 3 din ultimele 4 meciuri și promovarea, care la un moment dat părea o certitudine, este pusă sub semnul întrebării.

Marcel Bîrsan nu este nici el lipsit de controverse

Delegat la partida dintre Chiajna și Chindia, Marcel Bîrsan nu a fost nici el ferit de acuzații la adresa arbitrajelor sale. Chiar și în acest sezon a gafat în mai multe rânduri, probabil una dintre cele mai proeminente venind tot în fața lui Dinamo.

Într-un meci din etapa cu numărul 22 a acestui sezon, FC Argeș – Dinamo, scor 2-1 pentru piteșteni, Bîrsan le-a anulat un gol perfect valabil „câinilor”, după un presupus fault în atac. La finalul meciului, reprezentanții DDB l-au comparat pe Bîrsan cu un „ospătar”.

  • Brigada de arbitrii la Universitatea Cluj – Dinamo va fi formată din: Cătălin Popa la centru, ajutat de asistenții George Neacșu și Marius Badea

  • La Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște, „central” va fi Marcel Bîrsan, iar tușierii vor fi Mihai Marica și Laszlo-Imre Bucsi

Publicat: 20 05. 2022, 13:26
Actualizat: 20 05. 2022, 15:24