OFICIAL | 7 jucători au semnat cu Steaua

CSA Steaua nu concepe să mai treacă un an fără ca echipa să promoveze în Liga a III-a, motiv din cauza căruia se pregătește intens înaintea noului sezon. Joi, 25 iulie, șapte fotbaliști au semnat cu gruparea din Ghencea și urmează să fie antrenați de noul antrenor, Daniel Oprița.

După ce a pierdut în fața lui Carmen, în finala pe București, de la CSA Steaua au plecat Lăcătuș și Iovan, dar și mulți alți fotbaliști care au evoluat în tricoul roș-albastru în campionatul trecut.

Pe banca tehnică a fost instalat Daniel Oprița, care îl are ca secund pe fostul jucător al Stelei, Iulian Miu.

Transferurile Stelei de joi, 25 iulie:

  • Ovidiu Morariu (29 de ani, fundaș) – ultima dată la Metalurgistul Cugir
  • Sergiu Răzvan Bactăr (23 de ani, fundaș) – ultima dată la Școlar Reșița
  • Marian Neagu (27 de ani, mijlocaș) – ultima dată la CS Balotești
  • Rareș Enceanu (24 de ani, mijlocaș) – ultima dată la FC Argeș
  • Liviu Băjenaru (36 de ani, mijlocaș) – ultima dată la Turnu Măgurele
  • Robert Elek (31 de ani, atacant) – ultima dată la Sportul Snagov
  • Cosmin George Mihai (23 de ani, fundaș) – ultima dată la CS Balotești

Săptămâna trecută, la Steaua au mai ajuns alți doi jucători, Dănălache și Chitoșcă.

Publicat: 25 07. 2019, 18:46
Actualizat: 25 07. 2019, 18:47