Octavian Grigore, antrenor Petrolul 52: „Sper ca suporterii să se implice și financiar!”

Antrenorul formației Petrolul 52, înscrisă în Liga a 4-a din Prahova, Octavian Grigore, își dorește ca fanii ploieșteni să se implice și financiar la noua echipă a orașului Ploiești.

Petrolul s-a reunit, marți, pe stadionul Ilie Oană, în fața a 3.000 de suporteri. Octavian Grigore crede însă că, pe lângă încurajări, echipa are nevoie și de bani din partea fanilor.

„Am văzut lume multă în tribună, manifestarea fanilor a însemnat și însemană mult pentru noi. Sper ca suporterii să se implice și financiar, acum la startul proiectului. Dacă vom obține marca și sigla de la autorități, sper să vină lângă noi și oamenii potenți financiar.

Nu în ultimul rând, rămân la părerea că Primăria trebuie să susțină proiectul noii echipe. Au spus că vor sprijini proiectul care va fi agreat de suporteri, acum, după ce au văzut reacția oamenilor, trebuie să-și respecte cuvântul. Spiritul Petrolului aparține tuturor, nu doar suporterilor și foștilor jucători, ci și celor din politică”, a spus Grigore, pentru MEDIAFAX.

Tehnicianul în vârstă de 52 de ani își dorește ca Petrolul să evolueze pe stadionul Ilie Oană și în Liga a 4-a și spune că așteaptă mai mult sprijin din partea autorităților locale.

„Am depus două cereri pentru a primi acceptul de a juca pe ,,Ilie Oană”. Avem nevoie de un răspuns rapid. Ei trebuie să decidă tarifarea pentru stadion, noi trebuie să depunem documentația pentru terenul pe care vom juca. Din punctul meu de vedere, locul Petrolului nu poate fi decât pe ,,Ilie Oană”, nici nu vreau să accept altă soluție. Aceleași probleme avem și în privința cantonamentului de Crângu lui Bot. Acum nu ne permitem să mai tergiversăm lucrurile. Am pornit la drum, este entuziasm, sunt idei, dar ne trebuie și un sprijin din partea autorităților”, a afirmat Octavian Grigore, pentru MEDIAFAX.

Grigore susține că mai are nevoie de jucători și speră ca săptămâna viitoare noua echipă din Ploiești să joace primul meci de pregătire.

„La nivelul lotului, din 33 de jucători cu care am pornit la drum, au rămas 25, mulți dintre ei juniori. Nici în această formulă nu cred că vom rămâne, avem nevoie și de certitudini. Mă refer la jucători experimentați, dar, din păcate, aceștia depind de echipele lor, care și-au făcut o strategie și e cam dificil să renunțe la cei pe care îi dorim noi. Încă suntem la faza de conturare a lotului, iar la finalul săptămânii viitoare aș vrea să jucăm și primul amical în noua formulă”, a mai spus, pentru MEDIAFAX, Octavian Grigore.

Publicat: 06 08. 2016, 09:55
Actualizat: 06 08. 2016, 09:56