Obiectivele lui Mircea Sandu după plecarea de la FRF: „Contractul meu s-a încheiat. Avem în obiectiv organizarea CE 2020, o să mă dedic acestei cauze”

  • Răzvan Burleanu a reușit să câștige alegerile pentru șefia FRF, după ce l-a învins detașat în turul al doilea pe Vasile Avram cu 113-58.

Mircea Sandu salută schimbarea care a avut loc în fruntea fotbalului românesc, acesta fiind unul dintre cei mai tineri conducători din fotbalul european.

Fostul președinte al FRF a mai precizat că a șters cu buretele toate declarațiile răutăcioase din timpul campaniei electorale, iar de acum încolo se va ocupa doar de proiectul de orgnizare a CE 2020.

„Nu-mi aduc aminte ca un președinte din fotbalul european să fi fost mai tânăr. Când am ajuns președinte la FRF, mă mândream că la 38 de ani sunt unul dintre cei mai tineri președinți de Federație. Mă bucur că în fruntea FRF a ajuns un tânăr foarte bine pregătit.

Știe că l-am susținut pe Gică Popescu. S-au șters cu buretele cuvintele mai grele spuse în campania electorală. Sunt dispus să răspund cu „prezent” la orice solicitare, o fac în interesul fotbalului. Am terminat-o cu minicandidatul, am termint-o cu minifotbalul și tot ce s-a întâmplat este deja în spate.

Începând de astăzi, contractul meu cu FRF se încheie, urmând ca de mâine Răzvan Burleanu să înceapă activitatea de președinte împreună cu echipa sa. Îi garantez că cei din Federație îi vor fi alături așa cum au fost și pentru mine, în mine va găsi un sprijin. Avem ca scop comun organizarea CE 2020, o să mă dedic acestei cauze. Avem multe proiecte, este cazul să batem pe la uși”, a spus Mircea Sandu într-o conferință de presă.
 

Publicat: 06 03. 2014, 14:15
Actualizat: 06 03. 2014, 14:16