O echipă din play-off poate rămâne fără antrenor. „Ne expiră contractul. Dacă nu vom ajunge la o înțelegere, vom fi liberi!”

La Astra Giurgiu nu există zi fără probleme, iar Vasile Maftei, secundul lui Bogdan Andone, a dezvăluit că întreg staff-ul echipei poate rămâne fără contract pe 15 iunie.

Conform celor spuse de Vasile Maftei, Ioan Niculae, patronul celor de la Astra Giurgiu, nu le-a propus prelungirea contractelor, iar viitorul staff-ului lui Bogdan Andone este incert chiar dacă și-a îndeplinit obiectivul, adică califiarea în play-off.

Astra Giurgiu, echipă din play-off-ul Ligii 1, rămâne fără antrenor

„Asta cu antrenamentele online, încerci să menţii tonusul muscular. Şi nouă ne expiră contractul la 15 iunie, mai devreme, probabil se va găsi o soluţie de a continua. Noi mai avem contracte până la 15 iunie, vom sta la masa negocierilor, vom discuta cu cei din conducere, sper să găsim o soluţie să continuăm.

Dacă nu vom ajunge la o înţelegere, vom fi liberi de contract. Cu siguranţă vom sta zilele astea de vorbă cu cei din conducere. Primordial este să vedem cum ne organizăm din punct de vedere al cantonamentului, al antrenamentelor”a declarat secundul Astrei pentru Telekom Sport.

Jucătorii de la Astra Giurgiu, nerăbători să înceapă antrenamentele

Vasile Maftei a comentat și în legătură cu reluarea antrenamentelor, toate acestea după ce echipelor din Liga 1 și s-a permis să înceapă pregătirea pe 15 mai, cu doar o lună înainte de reluarea Ligii 1.

 „Ei (n.r. – jucătorii Astrei) sunt nerăbdători. Toţi cei cu care am vorbit m-au întrebat când începem. Asta înseamnă că ei sunt nerăbdători să începem cu toate că va fi un cadru de cantonament. Suntem obişnuiţi cu cantonamentele, nu e un lucru extraordinar de rău. Două-trei săptămâni într-un cantonament am stat şi noi”a mai spus Vasile Maftei pentru sursa citată mai sus.

Astra Giurgiu se află pe locul 4 în clasamentul play-off-ului Ligii 1, cu 24 de puncte, la egalitate cu FC Botoșani și la șase puncte distanță de liderul CFR Cluj.

Publicat: 17 05. 2020, 10:59
Actualizat: 17 05. 2020, 11:17