„Nu e conducător rău, dar a FALIMENTAT două cluburi!” Dragomir îl mitraliază pe Iorgulescu și are o variantă-șoc pentru șefia LPF: MM Stoica

Dumitru Dragomir își continuă războiul cu noua conducere a LPF și spune că Gino Iorgulescu și-a „demonstrat” calitățile de conducător în perioada în care a condus destinele clubului FC Național.

Deși gruparea din Parcul cu Platani a avut performanțe notabile în urmă cu două decenii, Dragomir consideră că Iorgulescu se face vinovat de intrarea în faliment a echipei. Mai mult, fostul șef al Ligii îi pune succesorului său în cârcă și falimentul Progresului – echipa care și-a schimbat numele în FC Național în anii 90.

Mitică Dragomir consideră că Iorgulescu ar trebui să lase locul tinerilor și are două variante surpriză pentru șefia LPF: Mihai Stoica și Ionel Dăncilescu.  Pe lista posibililor înlocuitori din „garda veche” apare Ioan Horoba, fost conducător la Gaz Metan Mediaș sau Gloria Bistrița.

„Nu-mi place nimic, că nu a făcut nimic. Nu am ce să îi reproșez, că nu sunt eu cel care trebuie să îi reproșeze. Nici nu mă interesează, mi-a făcut atâta rău… A convocat două adunări generale să se constituie parte civilă împotriva mea și adunările generale nu au fost de acord. După aia a găsit o casă de avocatură care s-a constituit parte civilă, dar cred că au fost forțați de procurori și de polițiști. Numai că au greșit și asta voi spune în instanță, apoi îi voi da și în judecată. Nu erau banii Ligii Profesioniste de Fotbal, ci ai cluburilor, care au propus, au votat și au dat banii. Nu am avut nicio discuție, nu ai cu cine să ai o discuție. Am fost o singură dată la Ligă, la Justin (n.r. secretarul general al LPF, Justin Ștefan)”.

Gino n-a fost un conducător rău, dar a falimentat două cluburi: Progresul și Naționalul. Eu știu că nu e unul și același, sunt două. În afară de asta, a spart o echipă frumoasă, a avut probleme cu jucătorii. Nu zic de McKain la Timișoara, eu nu sunt ca el, nu vreau să fac rău. Totuși, între Gino și Burleanu e o diferență ca între Steaua și Chimia Baldovinești.

Gino nu știe cum să scape de fotbal. Nu mă interesează, să se ducă cine vrea. Eu am 70 de ani, nu mai vreau! Sunt atâția care se pot duce. MM Stoica, Dănciulescu, Horoba. Nimeni nu-l bagă în seamă pe Horoba, care e încă tânăr”, a declarat Dumitru Dragomir la Digi Sport.

Publicat: 16 10. 2016, 18:17
Actualizat: 16 10. 2016, 18:18