Noua denumire a clubului lui Gică Hagi a fost aprobată!

FC Viitorul a devenit, în mod oficial, Farul Constanța! Noua denumire a fost aprobată, vineri, prin hotărârea Comitetului de Urgenţă.

Deși, în ultima perioadă, echipa de la malul mării s-a prezentat drept Farul Constanța, noua denumire nu era aprobată.

„Mulţumesc celor care au contribuit la acest proiect, să rămână un singur brand, o singură echipă, o singură iubire. Le mulţumesc tuturor celor care au făcut Farul, care m-au crescut. Farul m-a format, trebuie să ducem înainte acest club. Vin greutăţi foarte multe, acum reprezentăm un oraş, toată Dobrogea.

Trebuie să-i facem mândri pe toţi. Eu am o singură strategie, să devin cel mai bun. Trebuie să facem o echipă mare, care să joace un fotbal foarte bun. Nu e uşor, ştim că e responsabilitate, dar putem toţi să ajungem cei mai buni”, declara, recent, Gheorghe Hagi, despre fuziunea dintre Viitorul și Farul Constanța.

Noua denumire a clubului lui Gică Hagi a fost aprobată

Noua denumire a clubului din Constanța a fost aprobată, vineri, prin hotărârea Comitetului de Urgență.

„Clubul nostru care participă în Liga 1 se numeşte Farul Constanţa şi deţine în mod legal toate mărcile «Farul», «Farul Constanta», «Farul Constanta 1920», precum şi palmaresul. Orice asociere de orice natură cu un alt club este eronată şi nu are absolut nicio legătură cu noua echipă din Liga 1”, a transmis Farul Constanța, joi, printr-un comunicat oficial.

Gigi Becali laudă proiectul de fuziune dintre Farul și Viitorul

Omul de afaceri consideră că fuziunea dintre Farul și Viitorul este o mișcare înțeleaptă. Acesta susține că formația, care a reieșit în urma fuziunii dintre cele două echipe, se va lupta la câștigarea campionatului.

„E cea mai înțeleaptă decizie că o să fie doar Farul. O să aibă și sprijinul primăriei, e și Ciprian acolo cu bani, se și pricepe la fotbal. Nu mai e doar Hagi. Dacă fac combinația asta, o să vină să se lupte cu noi. Deja alta e situația dacă se face combinația”, a declarat Gigi Becali, la PRO X.

Sursa foto: Farul Constanța

Publicat: 09 07. 2021, 23:07
Actualizat: 09 07. 2021, 23:10