Nicușor Dan a produs o undă de șoc în România cu decizia lui și reacțiile curg împotriva măsurii președintelui României: „Nu înțeleg”
Nicușor Dan a produs o undă de șoc în România după hotărârea pe care a luat-o cu privire la „Legea Novak”.
Fostul ministru al Sportului și cel care a inițiat legea a intervenit și a reacționat dur în acest sens.
Nicușor Dan a produs o undă de șoc în România cu decizia lui și reacțiile curg împotriva măsurii președintelui României: „Nu înțeleg”
Concret, președintele României, Nicușor Dan, a decis să trimită la Curtea Constituțională legea cunoscută drept „Legea Novak”, ceea ce înseamnă că aceasta nu va intra în vigoare până când judecătorii CCR nu vor da un verdict.
El consideră că legea ar putea încălca Constituția, pentru că ar crea discriminare și ar limita libertatea de muncă, principii protejate și la nivel european.
Legea prevedea ca echipele din competițiile sportive din România să aibă în permanență pe teren cel puțin 40% sportivi români. Cluburile care nu respectau regula urmau să primească amenzi foarte mari, de până la un milion de lei.
Eduard Novak, fost ministru al Sportului și inițiator al proiectului, s-a declarat dezamăgit de decizia președintelui, spunând că reacția este grăbită. El a susținut că legea avea scopul de a sprijini sportivii români.
Totuși, multe cluburi și persoane din lumea sportului au criticat inițiativa, considerând-o prea strictă și dificil de aplicat.
Eduard Novak a reacționat foarte dur: „Declarația este prematură!”
Fostul ministru al Sportului a reacționat după decizia luată de Nicușor Dan și e convins că președintele s-a grăbit în acest sens.
„Dânsul are tot dreptul să facă orice acțiune care este în atribuțiile sale. Ceea ce știu eu este că, pe acest text de lege, există o hotărâre a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cred că Înalta Curte este îndreptățită și are puterea decizională să spună dacă se respectă dreptul la muncă sau nu. Acolo toate lucrurile sunt bine scrise.
Mi se pare că declarația este un pic prea prematură, să zic așa. Consider că această lege a străbătut toate etapele, mai mult, probabil, decât orice altă propunere de lege, având deja la bază o hotărâre a Înaltei Curți. Are avizul de la Guvern, are avizul de la Agenția Națională de Sport, a trecut de toate comisiile juridice. Cred că, până la acest punct, au fost unele opinii sau verificări care puteau spune dacă sunt sau nu probleme.
(n.r. Sunteți dezamăgit că s-a ajuns aici?) Normal că sunt dezamăgit. România nu mai excelează la niciun sport de echipă. România nu are, în afară de volei și polo, vreo măsură de protecție a sportivilor autohtoni față de marile puteri care sunt în topul mondial. Ei au măsuri de protecție, iar noi ne prefacem că suntem cei mai buni și că noi trebuie să dăm direcția. Nu înțeleg. Dacă ei sunt cei mai buni, au măsuri de protecție, ei dau direcția, iar noi spunem, fără măsuri de protecție, care trebuie să fie adevărul. Ceva nu e bine.
Sper ca decizia CCR să fie favorabilă. Nu văd ce poate să fie neconstituțional. Vorbim de 40% sportivi români în România, nu 60%”, a declarat Eduard Novak, potrivit Fanatik.