Povestea uluitoare a meciului câștigat de Nicolae Dobrin direct din cârciumă: „M-am dus la 6 dimineața după el, la 11 începea jocul” | EXCLUSIV

Antrenorul Tănase Dima susține că ori de câte ori o să fie întrebat despre cine consideră că este cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor va avea același răspuns. Acesta spune că Nicolae Dobrin a fost „Regele” României pe dreptunghiul verde, peste Gică Hagi sau Ilie Balaci.

Fostul antrenor al lui Nicolae Dobrin de la FC Argeș ne-a declarat că „Gâscanul” avea capacitatea să îți facă nu meci mare chiar dacă mai obișnuia din când în când să mai piardă și nopțile pe la câte o petrecere.

A fost Nicolae Dobrin mai bun decât Gică Hagi și Ilie Balaci? „ Halagian îi dăduse liber, dar m-a trimis de urgență după el!”

Tănase Dima ne-a mărturisit că eleganța pe care Nicolae Dobrin a avut-o în jocul său nu a mai avut-o niciun alt jucător român.

Nu vreau să se supere pe mine fanii lui Hagi sau ai lui Balaci, dar Dobrin a fost unic. Eleganța sa din joc nu a mai avut-o nimeni. Evident că și lui îi mai plăcea să mai piardă câte o noapte, dar chiar și așa, atunci când intra pe teren Dobrin era genial.

Îmi aduc aminte că la un meci Halagian i-a zis lui Dobrin că îl menajează și i-a permis lui Gicu să plece din cantonament. Însă ni s-a accidentat un jucător, iar a doua zi aveam meci de la ora 11:00. Cu Oradea cred că a fost partida. Nu îmi mai aduc exact aminte. Halagian m-a trimis să îl caut pe Dobrin și să îl aduc înapoi la echipă că trebuie să intre și să joace. Eu știam pe unde să-l caut pe Gicu, dar în noaptea aia nu l-am găsit deloc”, și-a început Dima discursul pentru ProSport.

„L-am găsit pe Dobrin pe la 6 dimineața!”

În continuare, Tănase Dima ne-a declarat: „Am dat în cele din urmă de Dobrin pe la 6 dimineața. Am intrat în locul unde era și i-am spus că e groasă rău și că trebuie să se întoarcă la echipă și să intre să joace. Gicu a început să râdă și m-a întrebat dacă știu cât e ceasul? El primise liber, dar mi-a zis că merge la echipă dar să nu îl audă apoi pe Halagian că nu îl lasă două zile să se odihnească. Gicu a intrat din primul minut, iar la pauză deja aveam 3-0. În minutul 50 Halagian l-a schimbat, pentru că meciul era câștigat cu al nostru Dobrin după o noapte de petrecere”.

Publicat: 27 10. 2020, 08:11
Actualizat: 27 10. 2020, 10:37