Nicolae Dică se așteaptă ca derby-ul Universitatea Craiova – FCSB să fie unul spectaculos. „Sunt jucători care pot face diferența”. Mesaj special pentru dinamoviști | VIDEO EXCLUSIV

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 9 poze

Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi la echipa națională, crede că pe arena „Ion Oblemenco” vom avea parte în această seară de un meci cu multe goluri. U. Craiova – FCSB începe la ora 20.30.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă în 2014, Universitatea şi FCSB s-au mai întâlnit de 20 ori în principala competiţie internă, două jocuri au fost câştigate de olteni, 16 de către bucureşteni, iar alte două partide s-au terminat la egalitate.

Ovidiu Hațegan a fost delegat de CCA la meciul CS U Craiova – FCSB, la aproape o săptămână de la scandalul provocat de Sebastain Colțescu în Franța, așa cum ProSport a anunțat pe 15 decembrie 2020.

Nicolae Dică prevede un meci spectaculos la U. Craiova – FCSB. „Sunt jucători de la mijlocul terenului în sus care pot face diferența”

„Un meci spectaculos cred eu, întotdeauna au fost meciuri spectaculoase între Steaua și Craiova, pentru că ambele echipe sunt două echipe ofensive care își doresc să câștige campionatul, au jucători de la mijlocul terenului în sus care pot face diferența, jucători tehnici, jucători de viteză, marcatori și de asta cred că va fi un meci spectaculos”, a declarat Nicolae Dică.

Secundul lui Mirel Rădoi a vorbit și despre situația echipei din Șoseaua Ștefan cel Mare.

„Au un lot bun, cred eu, jucători cu experiență, jucători cu calitate și cred că dacă își vor păstra lotul actual, vor putea să prindă play off-ul. Îmi pare rău de ce se întâmplă acolo, pentru că Dinamo este un club de tradiție în fotbalul românesc.

Felicitări suporterilor că sunt alături de echipă în momentele dificile, pentru că aceste cluburi și jucătorii au nevoie de ei când este greu, bravo lor, eu îi felicit pe această cale și sper ca Dinamo să ajungă sus pentru că este bine pentru fotbalul românesc să avem cât mai multe echipe care se vor lupta pentru câștigarea campionatului.

Asta ar înseamna că meciurile vor fi mai bune ca și calitate tehnică și fizică, totul va crește”, a încheiat fostul fotbalist de la FC Argeș și Steaua.

Nouă victorii şi patru înfrângeri este palmaresul înregistrat în campionat de olteni pe teren propriu în anul calendaristic 2020. Aceştia au marcat cel puţin un gol în 10 dintre cele 13 partide.

Publicat: 18 12. 2020, 15:30
Actualizat: 18 12. 2020, 16:00