Nicolae Dică a dezvăluit ce ofertă a refuzat pentru a o antrena pe FCSB: „Îmi doresc să fac performanţă mai întâi în România!”

Nicolae Dică a dezvăluit ce ofertă a refuzat pentru a o antrena pe FCSB
Vezi galeria foto - 4 poze

Nicolae Dică (40 de ani), secundul lui Mirel Rădoi (39 de ani) la naționala României, a dezvăluit că, în perioada în care o antrena pe FCSB, a refuzat o ofertă venită din fotbalul arab.

Nicolae Dică a ocupat postul de antrenor principal, la FCSB, în perioada 2017-2018. În prezent, FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 24 de puncte obținute, după zece meciuri jucate.

Nicolae Dică a dezvăluit ce ofertă a refuzat pentru a o antrena pe FCSB

Fostul fotbalist important din Ghencea a dezvăluit că, în perioada în care era antrenorul lui FCSB, a primit o ofertă bună, din punct de vedere financiar, din fotbalul arab, însă a refuzat-o, deoarece era la început de carieră.

„Când am fost la Steaua, am avut şi eu ofertă din zona aia (n.r. din fotbalul arab) şi am decis să rămân la Steaua (n.r. FCSB). Acum fiecare îşi decide viitorul şi ceea ce îşi doreşte. Eram la început de carieră, îmi doresc să fac performanţă mai întâi în România şi apoi să merg undeva afară”, a declarat Nicolae Dică, pentru Telekom Sport.

Nicolae Dică, dezvăluiri despre relația cu Gigi Becali la FCSB

Nicolae Dică a explicat cum a decurs colaborarea cu Gigi Becali și din punct de vedere al antrenorului.

Acesta a lămurit situația schimbărilor efectuate în timpul meciurilor și a declarat că nu primea apeluri de la Gigi Becali, ci acesta intervenea, spune el, prin Mihai Stoica, managerul general al clubului.

„În perioada în care am fost la FCSB am avut discuții cu patronul echipei și de multe ori cu Meme. Patronul voia să știe echipa care o să fie folosită în meciul pe care urma să-l jucăm. Îi spuneam aceste lucruri, îi spuneam la ce schimbări mă gândesc, cine cred eu că ar putea juca în timpul meciului.

Aveam discuții cu dânsul și erau lucruri normale pe care să le vorbești cu președintele, cu patronul. Oamenii din club cunosc fotbalul și sunt de-o viață în fotbal. Nu am primit niciun telefon în timpul meciului. V-am spus că aveam discuții înainte de joc și îi spuneam ce jucăm. Chiar dacă mai începea domnul Becali cu: «De ce ălă, de ce celălalt». Eu aveam discuțiile acestea cu patronul și cu Meme. El poate vorbea cu Meme la pauză și Meme îmi mai spunea: «Ziceai că vrei să-l schimbi pe X cu Y!». Nu făceam schimbările că mă suna!, a povestit Nicolae Dică, potrivit GSP.

Publicat: 11 11. 2020, 12:27
Actualizat: 11 11. 2020, 12:58