Zidane de România!** „Max are un stil asemănător cu al francezului!”

După ce a devenit cetățean român, Maximilian Nicu a fost felicitat și de mama sa. Plecată acum 35 de ani din România, Costela Nicu, a apreciat toate eforturile autorităților de la București care au grăbit obținerea cetățeniei de câtre Max. Mama fotbalistului a comparat stilul de joc al mijlocașului Herthei cu cel al starului francez: Zinedine Zidane.

"Suntem mândri că Max a devenit cetățean român. Vreau să mulțumesc tuturor autorităților, ziariștilor și celor de la FRF pentru efortul pe care l-au făcut ca această situație să fie rezolvată cât mai repede. Îmi doream foarte mult ca el să devină român. Noi nu am plecat de plăcere din România și am avut mult de suferit. Prin revenirea lui în România, va fi răsplătit pentru ce am pierdut în urmă cu 35 de ani. Maximilian îl are ca idol pe Zidane. Colegii spun că are stilul lui", a spus mama fotbalistului.

Publicat: 20 03. 2009, 13:01
Actualizat: 20 03. 2009, 13:03