VIDEO | Tricolorii s-au antrenat pentru prima dată înaintea meciurilor cu Insulele Feroe și Norvegia din preliminariile EURO 2020

Jucătorii echipei naționale au susținut duminică prima ședință de pregătire înaintea partidelor cu Insulele Feroe și Norvegia. România va înfrunta sâmbătă Insulele Feroe, în deplasare, iar pe 15 octombrie va primi vizita Norvegiei. Ambele jocuri vor începe la 21:45.

După șase etape, România ocupă locul 3 în Grupa F, cu 10 puncte. Spania e lider, cu 18 puncte. Suedia se află pe locul 2, cu 11 puncte. Numai primele două clasate se califică la EURO 2020, turneu pe care și România îl organizează. Norvegia ocupă locul 4, cu 9 puncte.

Chiar dacă UEFA a decis ca jocul cu Norvegia să se dispute fără spectatori, FRF a strâns până în prezent 12.000 de copii și însoțitori care vor fi prezenți pe Arena Națională. La un meci disputat fără spectatori pot participa copii de sub 14 ani. Pentru fiecare grup de zece copii este permisă prezența unui adult, care are rolul de însoțitor.

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU MECIURILE CU INSULELE FEROE ȘI NORVEGIA

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 63/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (Lecce, 16/0), Vasile Mogoș (Cremonese, 0/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 56/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár 1/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa 5/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep, 17/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 10/0)

Mijlocași: Răzvan Marin (Ajax Amsterdam, 19/1), Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 1/0), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 5/0), Dan Nistor (Dinamo București, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 21/4), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 33/10), Ianis Hagi (Genk, 7/0), Alexandru Mitriță (New York City FC, 7/0), Florinel Coman (FCSB, 0/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 35/12), George Pușcaș (Reading, 10/5), Florin Andone (Galatasaray, 23/2)

Programul grupei F

12 octombrie 2019: Feroe – România (ora 19:00), Malta – Suedia, Norvegia – Spania (ora 21:45)
15 octombrie 2019: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (ora 21:45)

Publicat: 06 10. 2019, 19:11