VIDEO | Concluzia lui Aurel Țicleanu după acțiunea de selecție a juniorilor din Germania: „Utilă, chiar dacă unii copii nu au putut fi prezenți”. Jumătate dintre puștii români au preferat să meargă la acțiunile loturilor germane

În perioada 24-26 aprilie, în Germania, a avut loc o acțiune de selecție pentru juniorii românii, una condusă de Aurel Țicleanu, managerul departamentului de scouting al Federației Române de Fotbal. La întoarcerea în țară, fostul internațional a vorbit despre procesul de selecție și a prezentat pe site-ul oficial al FRF concluziile sale referitoare la cele ce s-au întâmplat pe parcursul celor trei zile de pregătire: „A fost utilă acțiunea de selecție chiar dacă, din varii motive, unii copii nu au putut fi prezenți

Din punctul nostru de vedere, al antrenorilor prezenți la Bitburh, a fost o acțiune bună. Germania este o țară mare, era dificil de găsit o locație mai avantajoasă pentru absolut toată lumea, care să fie apropiată atât de Belgia, Olanda și Luxemburg, și să fie accesibilă și tuturor din Germania. Cu toate că au venit mai puțini copii decât erau așteptați, am găsit jucători de calitate”, a povestit Țicleanu.

S-au prezentat doar jumătate dintre cei anunțați

Acesta a continuat, oferind câteva cifre în ceea ce privește numărul celor care s-au prezentat la acțiunea federalilor: „Din 100 de jucători care au confirmat prezența au venit 46. Unii au lipsit motivat, în același timp desfășurându-se și o acțiune de selecție pentru loturile germane de juniori, alții au avut program cu cluburile. Doresc să îi felicit pe toți cei care au venit, să le mulțumesc pentru efortul depus pentru a ajunge, unii venind chiar de la 700 de kilometri distanță, dar și pentru felul în care s-au prezentat pe terenul de joc”.

Aurel Țicleanu a fost însoțit la acțiunea din Germania de Andrei Spier, antrenorul naționalei sub 18 ani, Adrian Boingiu, tehnicianul naționalei sub 16 ani, Gabriel Manolache, antrenorul naționalei sub 15 ani, și Sandu Tăbîrcă, antrenor federal.

VIDEO CU SELECȚIA CARE A AVUT LOC ÎN GERMANIA

Publicat: 29 04. 2015, 09:08
Actualizat: 29 04. 2015, 09:09