Vești bune pentru Contra! Revine un jucător pe care s-a bazat până la accidentare

Selecționerul s-ar putea baza și pe Ciprian Deac, la partidele cu Lituania și Muntenegru, din noiembrie.

Mijlocașul CFR-ului estimează că la următoarea acțiune a naționalei poate fi sută la sută recuperat, după accidentarea din cauza căreia a absentat două luni și jumătate. De la venirea lui Contra la națională, Ciprian Deac a jucat în 5 partide, în 4 dintre ele fiind titular. „Sper să fiu sănătos și dacă voi juca așa cum am jucat până acum, voi fi convocat în continuare. Gândul meu este să revin la forma de dinainte și să fiu sută la sută pregătit. Rezultatul cu Serbia este un rezultat bun, ținând cont că am jucat mai mult de o repriză în 10 oameni. Cred că am scos maxim”, a spus Deac.

„Munca la sala de forță m-a ajutat să am o accidentare mai ușoară”

Ciprian Deac s-a accidentat în luna august, la partida retur cu Malmo, din preliminariile Champions League. Mijlocașul dreapta a uitat numărul accidentărilor avute în carieră. „Mă simt mult mai bine, nu sunt sută la sută pregătit, așa cum mi-aș dori eu, dar lucrurile trebuie luate pas cu pas, pentru că am avut o accidentare destul de serioasă și, ținând cont și de vârsta pe care o am, nu ar trebui să mă joc cu astfel de lucruri. Pentru mine, în acest moment, fiecare antrenament contează, este o cărămidă în plus. Pot spune că sunt o meserie aceste accidentări, am avut destul de multe. Este o perioadă foarte grea, dar din păcate fac parte din viața unui sportiv.

Știam ce mă așteaptă, mă bucur că mi-am revenit. Cu aceste accidentări este chiar indicat să intri mai mult în sala de forță, față de cât ar trebui să intri în mod normal. Au fost zi de zi colegii lângă mine, fizioterapeutul Viorel și datorită lui am revenit așa repede. Pot spune că pentru mine abia acum începe campionatul. Va trebui să joc încă 3-4 meciuri, ca să pot să ajung la o formă bună. Nu vreau să-mi pun nici eticheta de jucător care se accidentează repede. Munca pe care o fac în sală m-a ajutat să am cea mai ușoară accidentare din câte se puteau”, a spus fotbalistul de 32 de ani.

 

 

Publicat: 18 10. 2018, 22:34
Actualizat: 18 10. 2018, 22:35