Vasile Miriuță sare în apărarea lui Mario Camora: „Și eu am fost naturalizat la 32 de ani și am dat gol cu Spania!”

Vasile Miriuță (52 de ani), fost antrenor la CFR Cluj, a vorbit despre posibilitatea ca fundașul stânga Mario Camora (33 de ani) să fie convocat la echipa națională a României și le-a răspuns contestatarilor.

Mario Camora a obținut cetățenia română în această toamnă, iar Vasile Miriuță, fostul său antrenor, este de părere că acesta este cel mai potrivit pentru postul de fundaș stânga al echipei naționale. După ce Mario Camora a depus jurămânul, au existat oameni din fotbal care l-au cerut la prima reprezentativă și alții care nici nu au vrut să audă de așa ceva. Suporterii echipei naționale chiar au protestat pe această temă.

Vasile Miriuță îl vrea pe Mario Camora la echipa națională

Antrenorul îi critică pe cei care îl contestă pe Mario Camora și le oferă propriul exemplu. Vasile Miriuță și-a obținut cetățenia maghiară la vârsta de 32 de ani și a fost convocat la echipa națională a Ungariei, el fiind român originar din Baia Mare.

„Camora e un jucător extraordinar. Am văzut declarațiile a doi foști jucători la echipa națională, mari naționaliști, că nu acceptă jucători de altă naționalitate. E o mare prostie. Dacă ne-ar putea ajuta să ne calificăm, de ce să nu o facă? Eu l-aș băga să joace. Părerea mea e că, la ora actuală, nu e niciun fundaș stânga mai bun decât el în țară. Camora e peste Bancu și Ștefan, fără să supăr pe nimeni.

Și eu am fost naturalizat la 32 de ani, mi-am luat cetățenia ungară și când au avut nevoie de mine m-am dus și am jucat. Și am dat un gol cu Spania. Camora poate să ne ajute și să dea două centrări cu Islanda. Mirel decide. Noi ne dorim ca România să se califice”, a spus Vasile Miriuță, la Digi Sport.

VIDEO: Golul marcat de Vasile Miriuță în poarta Spaniei

Publicat: 24 09. 2020, 19:15