Va încerca Steaua să-l ia pe Hoban? Reghecampf: „Mi-a plăcut foarte mult de el în meciul cu Grecia”

Unul dintre jucătorii care l-au impresionat pe Laurențiu Reghecampf în returul cu Grecia a fost Ovidiu Hoban. Antrenorul Stelei spune că Hoban a ieșit în evidență prin eficiența de la mijlocul terenului, dar și prin superioritatea pe care a încercat să o creeze la construcție.

„Mie mi-a plăcut foarte mult Hoban a seară. A încercat foarte mult, a muncit, a avut și un șut la poartă. Mi-a plăcut foarte mult de el. Cu siguranță meciul ar fi fost altfel dacă pe teren erau Bourceanu și Pintilii”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Etno TV.

În acest context, n-ar fi exclus ca Steaua să încerce să-l transfere în iarnă sau în vară pe mijlocașul Petrolului, în condițiile în care Alex Bourceanu intră în ultimele 6 luni de contract.

N-ar fi însă pentru prima dată când Hoban ar fi curtat de Steaua. Mijlocașul de 30 de ani a mai fost ofertat în ianuarie 2012, când intrase în ultima parte a contractului cu Gaz Metan, dar atunci a preferat să meargă la „U” Cluj.

Publicat: 20 11. 2013, 21:29
Actualizat: 20 11. 2013, 21:30