Urmăriți de olteni și în Elveția

În urmă cu patru ani, la Euro, românii inundau stadioanele din „Țara Cantoanelor”. Acum, pentru primul amical al naționalei din această vară, au venit circa o sută de fani, majoritatea din țările vecine. Unul dintre suporterii Craiovei a intrat pe teren în minutul 5 al meciului, spre surprinderea stewarzilor elvețieni.

„La Euro nu mai aveai loc de români. Acum, toată ziua am căutat să dau de un românaș prin Lucerna și n-am găsit pe nimeni”, spune dezamăgit un bărbat pe la vreo 40 de ani cu tricolorul în mână. A venit din Germania, de undeva de lângă Stuttgart, împreună cu băiatul său: „Am plecat din țară imediat după Revoluție. Să știi că am jucat și eu fotbal, la Stuttgart Kickers”, explică mândru. Accentul său de ardelean nu arată însă cele două decenii petrecute printre străini: „Eram la Gaz Metan, am fost coleg cu Cristi Pustai, dar am plecat când am avut ocazia. M-au ținut picioarele până pe la 33 de ani”. Ca el au mai fost la Lucerna doar vreo sută de fani ai tricolorilor, undeva în dreapta porții pe care a apărat-o Lobonț în prima parte.

„Valerică, de ce-ai plecat?”

În minutul 5 al meciului de pe Swisspor Arena, unul dintre fanii Craiovei veniți special în Elveția pentru a continua protestul împotriva FRF și LPF a reușit să intre pe teren. Forțele de ordine au părut surprinse de apariția acestuia pe suprafața de joc, iar ultrasul care purta pe tricou mesajul „Justice for Craiova” a putut sta mai bine de un minut pe gazon. Întâi a bătut palma cu Florescu, apoi s-a îndreptat către olteanul Găman. În cele din urmă, forțele de ordine ale stadionului l-au scos pe suporterul Craiovei din stadion. Ceva mai târziu, în minutul 23, câțiva fani au afișat un banner cu mesajul „FRF+LPF=MAFIA”. Tot atunci, din galerie românilor s-a auzit „Mitică la brutărie!”.

Publicat: 31 05. 2012, 08:50
Actualizat: 31 05. 2012, 08:51